Justiția scapă de softul rusesc cu aproape 1 milion de dolari din buzunarul statului

12 Dec. 2025, 14:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Dec. 2025, 14:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția pentru Digitalizare în Justiție și Administrarea Judecătorească (ADJAJ) a oferit portalului Rupor.md un răspuns oficial în care dezvăluie costurile tranziției sistemului judecătoresc din Republica Moldova de la software-ul rusesc de videoconferință TrueConf la alternative occidentale. Potrivit calculelor Agenției, înlocuirea completă va costa aproape un milion de dolari SUA.

„Achiziționarea licențelor pentru alte aplicații recunoscute în spațiul european este destul de costisitoare – aproximativ 952.198 de dolari SUA”, se arată în răspunsul ADJAJ.

În prezent, sistemul judecătoresc dispune de 74 de seturi de echipamente pentru videoconferință și 56 de licențe permanente TrueConf. Agenția a confirmat că problema utilizării acestei platforme, al cărei dezvoltator este stabilit la Moscova, este discutată de mai mult timp.

„În perioada 2023–2024, Agenția a transmis mai multe demersuri către autorități pentru identificarea unor soluții optime, astfel încât să fie evitată utilizarea aplicației TrueConf”, precizează ADJAJ.

Procesul de tranziție a fost deja inițiat, în pofida costurilor ridicate. În noiembrie 2025, Agenția pentru Digitalizare în Justiție a achiziționat două licențe Zoom Meetings Standard PRO, care sunt utilizate în regim pilot la Judecătoria Bălți. În cazul unui test reușit, platforma TrueConf urmează să fie înlocuită treptat cu Zoom.

Modernizarea completă și implementarea noilor standarde sunt prevăzute în foaia de parcurs guvernamentală „Statul de drept”, termenul-limită pentru finalizarea procesului fiind stabilit pentru decembrie 2027. Anterior, Ministerul Justiției a precizat pentru Rupor.md că în proiectul bugetului de stat pentru anul 2026 este prevăzută alocarea a 5,5 milioane de lei pentru extinderea utilizării sistemelor de videoconferință în instanțele de judecată.

Totodată, autoritățile au dat asigurări că riscurile de securitate cibernetică sunt minime, întrucât platforma funcționează pe infrastructura administrată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

„STISC a securizat toate accesările externe ale TrueConf, reducând astfel riscul de perturbare a procesului judiciar desfășurat prin videoconferință”, a subliniat ADJAJ.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Oct. 2026, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 12:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Proprietarii a 392 de terenuri private ar urma să primească despăgubiri estimate la 25,93 milioane de lei pentru suprafețele preluate de stat în vederea construcției, reabilitării și extinderii unor drumuri naționale. Proiectul elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale urmează să fie examinat de Guvern în ședința din 7 octombrie.

Terenurile vizate sunt preponderent agricole și au o suprafață totală de 17,4664 hectare. Banii ar urma să fie achitați din Fondul rutier, în limitele bugetului aprobat, fără alocări bugetare suplimentare.

Pentru proprietari, exproprierea înseamnă că terenurile sau porțiunile necesare lucrărilor vor trece în proprietatea statului, în schimbul unei compensații. Despăgubirea va fi stabilită pentru fiecare proprietate în parte, pe baza rapoartelor de evaluare, în funcție de suprafață, amplasare, destinația terenului, accesul la infrastructură și alte caracteristici.

Cele mai multe terenuri sunt prevăzute pentru lucrări pe traseul M5, care leagă frontiera cu Ucraina, prin Criva, de Bălți, Chișinău și Tiraspol. Pentru acest drum sunt incluse 185 de terenuri, cu o suprafață cumulată de 9,3863 hectare, adică peste jumătate din suprafața totală propusă pentru expropriere.

Alte 105 terenuri, însumând 5,0789 hectare, sunt necesare pentru lucrări pe M3, traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești, inclusiv în zonele drumurilor de ocolire a orașelor Vulcănești și Cimișlia. Lista mai cuprinde 25 de terenuri pentru M1, 28 pentru R34, câte 12 pentru R33 și R14, 21 pentru G88 și patru pentru G131.

Valorile medii de evaluare diferă considerabil între localități. Pentru un hectar de teren, documentul indică aproximativ 2,72 milioane de lei la Corlăteni, raionul Rîșcani, 1,9 milioane de lei la Roșu, raionul Cahul, și 1,74 milioane de lei la Lăpușna, raionul Hîncești. La Stoianovca, raionul Cantemir, valoarea medie este de 102 875 de lei pentru un hectar. Acestea sunt repere de evaluare, iar suma efectivă pe care o va primi fiecare proprietar va depinde de particularitățile terenului și de suprafața preluată de stat.

Procedura ar urma să fie gestionată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin intermediul Administrației Naționale a Drumurilor. Compania va asigura emiterea actelor individuale și a notificărilor, plata despăgubirilor și depunerea cererilor pentru înregistrarea terenurilor în proprietatea statului.