La Chișinău va fi organizat cel mai mare eveniment de atragere a fluxurilor investiționale în economia Capitalei

31 Aug. 2022, 10:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 10:12 // Actual //  MD Bani

Primăria Municipiului Chișinău organizează primul forum economic al Capitalei, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie. Speakeri și invitați din diferite țări se vor întruni la Palatul Republicii, pentru a discuta potențialul investițional și de dezvoltare al orașului.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și asociativ; experți în economie, investitori și donatori străini, precum și delegații oficiale ale orașelor înfrățite sau partenere și vine să pună accent pe eforturile comune pentru identificarea unor soluții și oportunități, care să contribuie la dezvoltarea continuă a Capitalei.

Speakeri de talie internațională, din Moldova, dar și de peste hotare, vor aborda subiecte precum transformarea digitală a orașului, mobilitate, turism urban, piața imobiliară și alte teme relevante pentru Capitală.

La eveniment va fi prezentată Strategia de Dezvoltare a orașului Chișinău – 2030, precum și strategii de sector, cum ar fi: Strategia de Mobilitate, Strategia de Dezvoltare a Turismului, dar și inițiativele: Chișinău – Oraș Verde, Chișinău – Oraș Inteligent.

Primăria orașului va lansa în premieră, în cadrul forumului, harta investițională a municipiului Chișinău, ce conține peste 60 de obiecte atractive de investiții din categoria imobiliară, funciară, social-educațională, de divertisment, etc.

Invitații străini vor vorbi despre experiența altor țări în dezvoltarea urbană pe toate dimensiunile și vor împărtăși bunele practici implementate în orașele Grenoble, Lublin, Varșovia, Madrid, Valencia și altele.

Forumul Economic Chișinău vine să confirme că orașul este deschis pentru o dezvoltare urbană inovatoare și prietenoasă mediului, fapt care generează noi oportunități de investiții în serviciile necesare pentru atingerea acestui scop.
Pentru a afla detaliile noi în timp util și a vă înregistra, accesați următorul link: https://forum.chisinau.md.

08 Aug. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se transformă treptat dintr-o țară în care domina consumul de ceai într-una în care cafeaua ocupă un loc tot mai important în viața cotidiană. Consumul anualizat de cafea boabe și măcinată a depășit, în primul trimestru al anului 2026, pragul de 200 de cești pentru fiecare persoană adultă, potrivit unei analize realizate de economistul Veaceslav Ioniță.

Economistul estimează că, până la sfârșitul anului, consumul ar putea trece de 210 cești per adult. Evoluția este spectaculoasă în comparație cu anii precedenți: în 2020 se consumau aproximativ 99 de cești, iar în 2015 – doar 41.

Astfel, consumul actual este de peste două ori mai mare decât acum cinci-șase ani și de aproape cinci ori mai ridicat decât în urmă cu un deceniu.

Diferența față de începutul anilor 2000 este și mai pronunțată. Potrivit estimărilor economistului, în anul 2000 consumul de cafea boabe și măcinată era echivalentul unei singure cești pe an pentru fiecare adult. Într-un sfert de secol, cafeaua a trecut astfel de la statutul unui produs marginal la unul consumat în mod obișnuit.

Creșterea continuă în pofida scumpirii puternice a cafelei importate. În anul 2024, prețul mediu de import era de aproximativ nouă dolari pentru un kilogram, iar în trimestrul al treilea din 2025 acesta ajunsese la 13,56 dolari. În anumite perioade, majorarea anuală s-a apropiat de 50%.

În primul trimestru din 2026, creșterea anuală a prețului de import a fost estimată la aproximativ 37%, unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii 25 de ani.

„Prețul crește, dar moldovenii beau tot mai multă cafea”, constată Veaceslav Ioniță. În opinia sa, tendința arată că nu mai este vorba doar despre consumul unui produs alimentar, ci despre o schimbare de comportament și de cultură.

Cu toate acestea, Republica Moldova rămâne sub media mondială, estimată la aproximativ 290 de cești per adult anual. Dacă ritmul actual de creștere se va menține, țara noastră ar putea ajunge în câțiva ani la media globală. Distanța față de statele europene cu o cultură veche a cafelei rămâne însă mare, consumul depășind în unele dintre acestea 1.000 de cești anual.

Economistul explică ascensiunea cafelei prin influența diasporei, dezvoltarea sectorului HoReCa și răspândirea cafenelelor. Moldovenii care au locuit și au muncit în Italia, Portugalia, Franța sau Germania au adus acasă inclusiv obiceiurile de consum din aceste țări.

În același timp, cafeaua nu mai este băută doar dimineața, acasă. Aceasta este consumată la serviciu, în timpul întâlnirilor, în cafenele, la benzinării sau în drum spre muncă. La dezvoltarea pieței contribuie și răspândirea espressoarelor în gospodării, apariția cafenelelor specializate și dezvoltarea prăjitoriilor locale.

Ioniță precizează că analiza vizează doar cafeaua boabe și măcinată. Dacă ar fi luate în calcul și cafeaua solubilă, precum și preparatele pe bază de cafea, dimensiunea reală a consumului ar fi și mai mare.

„Moldova a descoperit cafeaua și se pare că nu mai vrea să renunțe la ea”, concluzionează economistul. Dacă tendința va continua, atingerea pragului de 300 de cești anual pentru fiecare adult nu mai pare un scenariu îndepărtat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!