Internet mai rapid pe mare. Royal Caribbean va colabora cu Elon Musk

31 Aug. 2022, 10:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 10:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Gigantul de croazieră Royal Caribbean anunță o colaborare inedită cu Elon Musk. Astfel, compania va încheia un parteneriat cu SpaceX, folosind sistemul Starlink pentru a oferi internet mai rapid pe mare.

În mod normal, turiștii plătesc pentru a avea acces la internet pe navele de croazieră, dar conexiunea este slabă. În urma parteneriatului dintre cele două companii, oaspeții navelor de croazieră vor avea mai multe posibilități, fiind posibil chiar și streaming video.

„Această tehnologie va oferi o conexiune la internet de viteză înaltă, îmbunătățind experiența de croazieră atât pentru oaspeți, cât și pentru echipaj”, a spus Jason  Liberty, directorul executiv al Royal Caribbean.

Starlink, care este condus de SpaceX, este conceput pentru a oferi internet de mare viteză persoanelor care locuiesc în zone îndepărtate.

Royal Caribbean este al doilea cel mai mare operator de linie de croazieră din lume, după Carnival Corporation & plc.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.