Lingouri de aur, arme, peruci și bani. Presa rusă a publicat imagini de la percheziția casei lui Prigojin

07 Iul. 2023, 05:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Iul. 2023, 05:54 // Actual //  bani.md

Lingouri de aur, arme, peruci şi dolari apar în imaginile de la percheziţia casei de lux a liderului grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, din Sankt Petersburg. Perchezițiile au avut loc în timpul rebeliunii membrilor grupării, de pe 23 iunie.

În casă s-a găsit şi o poză cu capete tăiate şi un buzdugan uriaş de metal pe capul căruia scrie ”în caz de negocieri importante”.

Aceste imagini difuzate de presă începând de miercuri – în mod vizibil realizate de către forţe de ordine – arată o casă de lux uriaşă, cu piscină, o sală de informatică şi un loc de rugăciune, între altele, dar şi un elicopter ”parcat” în grădina din spate.

În cursul percheziţiei, potrivit acestor imagini, anchetatorii au descoperit maldăre de dolari şi ruble, lingouri de aur, numeroase arme, decoraţii militare, dar şi mai multe paşapoarte – cu nume diferite – şi un dulap plin cu peruci.

Publicaţia online Fontanka, cu sediul în Sankt Petersburg, a scrie că un tablou înrămat cu ”capete tăiate” a fost găsit la domiciliul lui Evgheni Prigojin – în contextul în care mercenarii săi sunt acuzaţi cu regularitate de atrocităţi.
Site-ul publică şi o imagine în care apare un baros uriaş, pe al cărui cap de metal scrie ”în caz de negocieri importante”.

Situaţia şefului Wagner este acoperită de multe zone de umbră, după rebeliunea sa efemeră împotriva puterii militare ruse.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaeşnko anunţa la 27 iunie că Evgheni Prigojin a sosit în Belarus, în baza unui acord pe care l-a mediat cu Moscova, după lovitura în forţă a paramilitarilor Wagner.

”În ceea ce-l priveşte pe Progojin, el este la Sankt Petersburg. Nu mai este pe teritoriul Belarusului”, a declarat joi presei liderul autoritarist de la Minsk.

Acordul încheiat cu puterea rusă prevede posibilitatea ca membrii Wagner care nu vor să fie încorporaţi în armata rusă să se instaleze în Belarus.

Acest acord nu este pus în discuţie, a anunţat Lukaşenko, în pofida faptului că nu a fost încă finalizat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.