Linia care ține banii UE pe loc! Moldova ratează o parte din finanțare în 2026

14 Aug. 2026, 13:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Aug. 2026, 13:15 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O parte din finanțarea acordată Republicii Moldova prin Planul de Creștere al Uniunii Europene (1,9 miliarde de euro n.a) nu va fi debursată în semestrul II al anului 2026, după ce anumite condiționalități asumate de autorități nu au fost îndeplinite la termen. Printre acestea se numără și punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești–Chișinău, a declarat ministrul Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.

Întrebată dacă întârzierea punerii în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău blochează o parte din tranșa aferentă Planului de Creștere, Belous a explicat că finanțarea europeană este direct legată de realizarea reformelor și măsurilor asumate de Republica Moldova.

„Noi debursăm banii sau primim banii de la Uniunea Europeană în funcție de cum facem reformele”, a explicat ministrul.

Potrivit ministrului, ratarea unui indicator într-un anumit semestru nu înseamnă însă pierderea definitivă a finanțării. Dacă măsura este realizată în perioada următoare, suma corespunzătoare poate fi încasată ulterior.

În cazul liniei Vulcănești–Chișinău, Belous a confirmat că o anumită sumă nu va ajunge în Republica Moldova în semestrul II al anului 2026, ci va fi transferată în prima jumătate a anului 2027, după îndeplinirea condiției.

„O anumită sumă nu o să fie în semestrul II 2026, dar o să fie încasată în semestrul I 2027”, a precizat ministra Finanțelor.

Victoria Belous a subliniat că banii nu sunt pierduți, ci plata este, practic, decalată până la realizarea măsurii asumate.

Ministrul a insistat că toate condiționalitățile incluse în Planul de Creștere urmăresc îmbunătățirea condițiilor de trai din Republica Moldova și nu reprezintă reforme impuse fără beneficii pentru populație.

Ea a dat drept exemple dezvoltarea infrastructurii, crearea locurilor în creșe și alte reforme prevăzute în plan, afirmând că acestea sunt în primul rând în interesul cetățenilor Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.