Reducerea de 50% se topește pe șine! În realitate, discountul mediu pentru Ucraina este de doar 34,7%

14 Aug. 2026, 12:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Aug. 2026, 12:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reducerea tarifelor Căii Ferate din Moldova pentru tranzitul mărfurilor ucrainene ar putea fi mai puțin atractivă decât sugerează procentul de 50% anunțat public. Economistul Iurie Rija arată într-o analiză că, raportată la tarifele aplicate efectiv anterior, reducerea medie este de 34,7%, iar avantajul obținut poate fi anulat complet în cazul unor întreruperi ale rutelor feroviare din Ucraina.

Din 12 august 2026, pentru rutele incluse în grila de tranzit este aplicat coeficientul K=0,50, fără o condiție minimă de volum, facilitatea este valabilă până la sfârșitul anului.

Rija explică însă că reducerea de 50% este valabilă atunci când noul coeficient este comparat cu tariful integral, K=1. În realitate, pe mai multe rute erau aplicate deja reduceri, coeficienții anteriori fiind cuprinși între 0,66 și 0,80. Din acest motiv, discountul efectiv mediu este de 34,7%, iar economia medie ajunge la 6,35 dolari pentru fiecare tonă transportată.

Diferențele sunt importante de la o rută la alta. Pe traseul Basarabeasca–Vălcineț, tariful scade de la 19,70 la 14,07 dolari pe tonă, ceea ce înseamnă o reducere efectivă de 28,6%. Pe Vălcineț–Giurgiulești, economia ajunge la 10,10 dolari pe tonă, iar pe segmentul Giurgiulești–Basarabeasca tariful este într-adevăr redus la jumătate, de la 11,67 la 5,83 dolari pe tonă.

Economistul atrage atenția că reducerea tarifelor obligă CFM să transporte volume mai mari dacă vrea să-și păstreze aceleași venituri brute. Pe rutele unde coeficientul a coborât de la 0,70 la 0,50, volumul trebuie să crească cu 40%. Astfel, pentru fiecare 100 mii de tone transportate anterior ar fi necesare acum 140.000 de tone.

În cazul reducerii coeficientului de la 0,80 la 0,50, CFM ar avea nevoie de o creștere a volumelor cu 60%, iar la trecerea de la 0,66 la 0,50 cu 32%. Și acestea sunt doar pragurile necesare pentru menținerea venitului brut, fără a lua în calcul costurile infrastructurii, tracțiunii, echipajelor, manevrelor și uzurii rețelei.

Rija avertizează că principala vulnerabilitate nu este însă numărul vagoanelor, ci capacitatea infrastructurii. Chiar dacă marfa ucraineană este transportată în vagoane și cu locomotive ucrainene, trenurile au nevoie în Republica Moldova de linii disponibile, stații de primire, control tehnic, manevre, echipaje autorizate și ferestre de circulație.

„Vagonul poate fi ucrainean, dar capacitatea rețelei este moldovenească”, spune Rija. Pentru agricultorul moldovean, riscul nu constă neapărat în faptul că trenul ucrainean îi va lua vagonul, ci că îi poate ocupa linia, locomotiva sau intervalul în care trebuia expediată propria marfă.

O altă problemă este războiul din Ucraina. Rija amintește că infrastructura feroviară ucraineană este o infrastructură strategică supusă atacurilor, iar funcționarea coridorului moldovenesc depinde inclusiv de căile ferate aflate dincolo de frontieră. Ukrzaliznytsia a comunicat că în 2025 infrastructura sa feroviară a fost atacată mai des decât în 2023 și 2024 luate împreună, iar atacurile au continuat și în 2026.

Economistul simulează inclusiv ce s-ar întâmpla dacă una dintre două intrări feroviare nordice ar deveni temporar indisponibilă. Dacă prin acestea ar circula câte zece trenuri săptămânal, iar una ar fi închisă, cealaltă ar trebui să preia toate cele 20 de trenuri.

Dacă însă capacitatea sa maximă ar fi de numai 13 trenuri, după prima săptămână s-ar forma o coadă de șapte garnituri. După două săptămâni, aceasta ar putea ajunge la 14 trenuri, circa 14.000 de tone de marfă și 210 vagoane blocate în circuit.

În asemenea condiții, avantajul financiar al tarifului redus poate dispărea rapid. Rija oferă exemplul unei economii de 6 dolari pe tonă datorită discountului. O redirecționare a trenului ar putea costa suplimentar 3 dolari pe tonă, staționarea încă 2 dolari, iar costurile financiare și riscurile contractuale alte 2 dolari.

Rezultatul: economia de 6 dolari se transformă într-un cost suplimentar net de un dolar pe tonă. „Pe hârtie, ruta rămâne mai ieftină. În realitate, devine mai scumpă și mai puțin predictibilă”, constată economistul.

Perturbările ar putea lovi indirect și agricultorii moldoveni. Într-un scenariu prezentat de Rija, dacă rotația unui vagon crește de la șapte la zece zile, productivitatea acestuia scade cu aproximativ 30%. Pentru un parc de 700 de vagoane moldovenești, capacitatea teoretică ar coborî de la circa 195.000 la 136.500 de tone lunar.

Costul ar putea ajunge în final în prețul oferit fermierului. Dacă exportatorul introduce o rezervă suplimentară de risc de numai 5 dolari pe tonă, un agricultor care vinde 1.000 de tone ar putea încasa cu 5.000 de dolari mai puțin.

Rija nu susține însă că tranzitul ucrainean este automat dezavantajos pentru Republica Moldova. Dacă fluxurile sunt bine planificate, acestea pot genera venituri suplimentare pentru CFM și pot contribui la întreținerea infrastructurii fără să afecteze exporturile locale.

Economistul consideră însă obligatoriu un plan de rezervă pentru situațiile în care una dintre rutele din Ucraina este întreruptă. Ar trebui stabilite din timp traseele alternative, capacitățile maxime zilnice și săptămânale, regulile de redirecționare și cine suportă costurile suplimentare.

În concluzie, Rija susține că un discount de 5–10 dolari pe tonă poate transforma Moldova într-un coridor competitiv, însă câteva zile de blocaj, staționarea trenurilor și o rută ocolitoare pot consuma întregul avantaj. Pentru Guvern, spune economistul, sprijinirea Ucrainei trebuie însoțită de protejarea exportului moldovenesc și de un plan de continuitate care să împiedice transferarea costurilor asupra agricultorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.