Mafia construcțiilor lovită în plin. CNA a descins într-un dosar din inima Chișinăului

15 Ian. 2026, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 11:31 // Actual //  Ursu Victor

Centrul Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău desfășoară percheziții într-un dosar penal ce vizează construcția ilegală a unui local din strada Eugen Doga, situată într-o zonă istorică a capitalei.

Potrivit CNA, investigația se referă la executarea lucrărilor cu abateri de la documentația de proiect, extinderea construcției pe proprietate publică și recepția finală a obiectivului în lipsa actelor permisive, în condițiile în care edificarea clădirii fusese sistată oficial printr-un act de control al Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST).

La această etapă, 10 persoane au statut de bănuit, printre care: șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic și precum și mai mulți responsabili de lucrările tehnice.

Ofițerii CNA documentează faptele care se referă la executarea necalitativă a construcțiilor.

Acțiunile de urmărire penală se desfășoară sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează să fie escortate la sediul CNA pentru audieri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Mai 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mai 2026, 17:09 // Actual //  Grîu Tatiana

În aprilie, S.A. „Energocom” a cumpărat 333 493 MWh de energie electrică, cu aproximativ 12,6% mai puțin decât în luna martie, când volumul a fost de 381 513 MWh.

În același timp, prețul mediu ponderat a scăzut considerabil: de la 130,75 euro/MWh în martie la 110,85 euro/MWh în aprilie. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 euro pentru fiecare MWh, sau circa 15%.

Structura achizițiilor arată o creștere a dependenței de importuri. În aprilie, 62,82% din energia cumpărată a venit din exterior, comparativ cu 51,76% în martie. Prin urmare, producția internă a acoperit 37,18% din necesar, în scădere față de 48,24% în luna precedentă.

Din totalul importurilor din aprilie, 37,45% au fost realizate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 25,37% prin intermediul burselor de energie OPCOM și BRM de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU). În martie, cea mai mare parte a importurilor, 46,33%, a fost achiziționată prin contracte directe, iar doar 5,43% de pe PZU.

Pe partea de producție locală, în aprilie, centralele CET-Nord și Termoelectrica au asigurat 14,05% din totalul energiei, iar sursele regenerabile, parcuri eoliene și fotovoltaice, au contribuit cu 23,13%.

Reprezentanții companiei precizează că prețurile de achiziție nu includ costurile suplimentare pentru transport, rezervarea capacităților sau alte cheltuieli logistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!