Maia Sandu a lăsat mască angajații de la frontiera Leușeni! Istoria despre care a scris Realitatea

03 Aug. 2021, 06:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2021, 06:30 // Actual //  MD Bani

Și-a lăsat privilegiile de președintă de țară acasă și a pornit în România ca orice cetățean de rând al țării. Este vorba despre Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a lăsat mască angajații de la frontieră. În timp ce ultimii adunau pașapoartele de la automobilele care au format coadă, marea surpriză a venit de la un mijloc de transport care aștepta în rând. În automobil nu era nimeni altcineva decât șefa statului, Maia Sandu.

Potrivit unor surse demne de încredere ale Realitatea.md, Maia Sandu a refuzat categoric să beneficieze de facilități. Chiar dacă angajații frontierei au insistat de câteva ori, aceasta și-a continuat drumul așteptându-și rândul. Cazul a avut loc în acest weekend.

„Erau multe mașini în rând, iar în timp ce un colaborator al Poliției de Frontieră aduna actele oamenilor, a observat-o și pe Maia Sandu. I-au propus să treacă cu mașina fără a sta în mulțime, însă aceasta a refuzat din start”, ne-a spus sursa.

Iar ulterior de mașina în care se afla președinta statului s-au mai apropiat alți doi angajați.

„Au mers și alți doi colegi și i-au propus același lucru, să treacă pe un culoar separat, să nu stea în rând, iar în scurt timp vor fi gata și actele. Însă au primit același răspuns”, a mai adăugat sursa.

Astfel, Maia Sandu și-ar fi continuat drumul fără a se evidenția din mulțime și a face uz de privilegiile prezidențiale.

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a fost surprinsă, ieri, la înalțime. Șefa statului a postat pe contul său de Instagram o poză în care aceasta se află pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș.

26 Mart. 2026, 17:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2026, 17:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege care vizează reglementarea pieței imobiliare din Republica Moldova propune reguli mai stricte pentru activitatea agenților imobiliari, inclusiv certificarea profesională obligatorie și crearea unui registru public al acestora.

Potrivit deputatei Marina Morozova, inițiativa legislativă urmărește creșterea transparenței și protejarea consumatorilor în relația cu agenții imobiliari.

Documentul prevede instituirea unui registru public accesibil cetățenilor, unde vor fi incluși toți agenții autorizați. Astfel, persoanele interesate vor putea verifica statutul acestora înainte de a încheia tranzacții.

„Fiecare cetățean va putea verifica cine este autorizat și cine nu”, a declarat Marina Morozova.

Totodată, proiectul introduce obligații stricte privind transparența financiară. Toate plățile efectuate în cadrul tranzacțiilor imobiliare vor trebui confirmate prin bon fiscal, iar perceperea unor taxe care nu sunt prevăzute în contract va fi interzisă.

În cazul încălcării noilor reguli, legea prevede sancțiuni severe, care pot varia de la amenzi până la retragerea dreptului de activitate pentru agenții imobiliari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!