Mâna dreaptă a lui Putin: O ucraineancă, cea mai puternică femeie din Rusia

14 Iun. 2022, 08:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iun. 2022, 08:00 // Actual //  bani.md

Pe măsură ce planul lui Vladimir Putin de a invada Ucraina a luat amploare în februarie 2022, el a convocat o întâlnire surpriză cu cei din cercul său restrâns. Președintele Rusiei i-a ascultat pe membrii Consiliului de securitate națională, iar mâna sa dreaptă, Valentina Marviyenko, un politician născut în Ucraina, a susținut cu tărie războiul împotriva țării sale de origine.

Singura persoană de sex feminin de la acea reuniune de la Moscova a fost o ucraineană care a devenit cea mai puternică femeie din Rusia de la împărăteasa Ecaterina cea Mare din anul 1762, care în prezent ocupă funcția de președinte al Consiliului Federației ruse, al treilea om în stat, potrivit RNZ.

Valentina Matviyenko a fost de acord cu planul lui Putin de invadare al Ucrainei. ”O catastrofă umanitară s-a desfășurat în fața ochilor noștri în centrul Europei”, a susținut ea fără dovezi.

Ea a făcut acuzații fără temei că un regim ”marionetă” conducea Ucraina, fiind responsabil pentru ”genocid” și cadavre misterioase arse la Odesa. Politiciana a afirmat că Occidentul ”încearcă să pună cele două națiuni frățești slave una împotriva celeilalte. Și a încheiat cu o cerere către Vladimir Putin: ”Cred că este timpul să luăm o decizie”.

Valentina Matviyenko s-a născut în 1949 la Shepetivka în Ucraina, la 240 de kilometri vest de Kiev, când țara făcea parte din Uniunea Sovietică. Dar decizia ei de a studia chimia la Leningrad (actualul Sankt Petersburg) i-a schimbat viața.

Apoi a pus-o în slujba lui Putin, care a ajutat-o să devină cea mai puternică femeie din Rusia din ultimii 260 de ani. Cariera ei a urcat vertiginos și a devenit cea mai tânără femeie deputată a URSS-ului și președinta Comitetului Sovietic Suprem al femeilor.

Valentina Matviyenko, ”un animal politic”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Matviyenko a candidat la funcția de guvernator al orașului Sankt Petersburg în 2003, cu sprijinul lui Putin. În cele din urmă, fata dintr-o zonă rurală din Ucraina, care a plecat la Sankt Petersburg pentru o viață mai bună, s-a trezit conducând un oraș vechi de peste 300 de ani, fondat de Petru cel Mare.
A stat 8 ani în funcția de guvernator, iar în 2011 a fost aleasă președinte al Consiliului Federației, senatul rusesc, urcând pe înălțimi neatinse de o rusoaică de la împărăteasa Ecaterina cea Mare din 1762.

”Cred că este un animal politic. Cred că nu este un secret pentru nimeni că este destul de periculos să fii un adversar al lui Putin, în timpul lungii sale domnii la putere”, a spus Sara Meger, profesor de științe politice la Universitatea Melbourne din Australia.

Ulterior, un grup de investigații condus de rivalul lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, a spus că Matviyenko ar deține o vilă de lux pe coasta de est a Italiei, împreună cu familia sa.
”De unde ar putea un oficial rus să facă rost de bani pentru asta? Acesta este principalul secret al Rusiei lui Putin: dacă îl iubești pe Putin, banii vor curge asupra ta precum apa”, a spus investigatorul șef al grupului, Maria Pevchikh.

Valentina Matviyenko a supraviețuit ca femeie la cinci decenii de politică, într-una dintre cele mai haotice structuri de putere din lume, Rusia. Ea a învățat cum să se mențină în cercul interior de putere al lui Putin.

28 Sept. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 14:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat anunță încasări de circa 66 de miliarde de lei la Bugetul public național de la începutul anului și până pe 25 septembrie. Suma este cu aproximativ 6,8 miliarde de lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere de 11,6%. Doar în perioada 21–25 septembrie, Fiscul a acumulat circa 4,4 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a banilor acumulați de la începutul anului a mers la bugetul de stat, unde încasările au ajuns la 27,88 miliarde de lei, cu 3,36 miliarde de lei sau 13,7% mai mult decât în perioada similară din 2025. La bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate 22,78 miliarde de lei, în creștere cu aproape 2 miliarde de lei sau 9,6%. Bugetele locale au primit 7,65 miliarde de lei, cu 769,3 milioane de lei mai mult, iar fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au acumulat 7,72 miliarde de lei, în creștere cu 721,8 milioane de lei.

În paralel cu încasările de circa 4,4 miliarde de lei săptămâna trecută, Fiscul a intensificat controalele. Astfel, au fost emise 87 de decizii în cazuri de încălcare a legislației, prin care au fost calculate obligații suplimentare de 10,9 milioane de lei. Din această sumă, 8,1 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 2,8 milioane de lei sunt amenzi.

Alte 107 procese-verbale contravenționale au fost întocmite în aceeași perioadă, iar amenzile aplicate au însumat 254,8 mii de lei. Totodată, Fiscul a emis 74 de decizii privind restituirea TVA, fiind acceptată spre restituire suma de 60,4 milioane de lei.

Fiscul a recuperat și bani de la contribuabilii cu datorii. Prin măsuri de executare silită au fost încasate 35,57 milioane de lei, dintre care 35,05 milioane de lei au fost recuperate direct din conturile bancare ale restanțierilor, iar alte 520 de mii de lei din casieriile acestora. Separat, în urma acțiunilor preliminare, contribuabilii au achitat restanțe de încă 21,42 milioane de lei către Bugetul public național.

Datele SFS mai arată că, între 21 și 25 septembrie, autoritatea a preluat în evidență 21 de dosare cu bunuri confiscate, în valoare totală de 516,9 mii de lei. Cea mai mare parte, 513,69 mii de lei, provine din 14 dosare transmise de Serviciul Vamal. Din vânzarea bunurilor confiscate, în bugetul de stat au ajuns alte 48,78 mii de lei.