Miliardarii Rusiei au mai mulți bani decât economiile tuturor rușilor din bănci

12 Mart. 2026, 10:57
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
12 Mart. 2026, 10:57 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea totală a miliardarilor din Rusia a atins în 2026 un nou record istoric 696,5 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de revista Forbes. În același timp, numărul miliardarilor ruși incluși în clasamentul global a ajuns la 155 de persoane, de asemenea un nivel record, scrie The MoskowTimes.

Potrivit analizei, averea cumulată a miliardarilor a depășit chiar și volumul depozitelor populației în ruble, plasate pe termen în băncile din Rusia. Datele prezentate de Banca Rusiei arată că, la 1 februarie 2026, depozitele populației în ruble se ridicau la 46,23 trilioane de ruble, echivalentul a aproximativ 587 miliarde de dolari la cursul de 78,74 ruble pentru un dolar.

Situația marchează o schimbare semnificativă față de 2022, când, în urma sancțiunilor internaționale și a scăderii piețelor financiare, averea totală a miliardarilor ruși s-a redus la 352,8 miliarde de dolari, iar numărul acestora a coborât la 88 de persoane. În anii următori însă, capitalul acestora s-a recuperat și a continuat să crească, pentru al patrulea an consecutiv.

Cel mai bogat rus în 2026 este proprietarul companiei siderurgice Severstal, Alexei Mordashov, cu o avere estimată la 37 de miliarde de dolari, ocupând locul 57 în clasamentul global.

Pe locul doi se află Vladimir Potanin, proprietar al Norilsk Nickel și al T-Bank. Averea sa a crescut cu 5,5 miliarde de dolari într-un an, ajungând la 29,7 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe locul 79 în lume.

Topul este completat de fondatorul companiei petroliere Lukoil, Vagit Alekperov, cu o avere estimată la 29,5 miliarde de dolari și locul 81 în clasamentul global.

În 2026, lista miliardarilor ruși s-a extins cu 14 nume noi. Printre aceștia se numără frații Ruslan Rakhimkulov și Timur Rakhimkulov, proprietari ai holdingurilor de investiții Kafijat și MGTR Alliance, care dețin participații în companii din Ungaria. Averile lor sunt estimate la 1,9 miliarde și, respectiv, 1,8 miliarde de dolari.

În clasament a intrat pentru prima dată și fostul guvernator al regiunii Krasnodar, Alexander Tkachev, proprietar al companiei agroindustriale Agrocomplex, cu o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari.

Un alt nume nou este Vladimir Ivanov, fost programator al companiei Yandex și coproprietar al Nebius Group, a cărui avere este estimată la 1 miliard de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.