Milioane de lei au curs în rezervoarelor celor care au livrat păcură la Termoelectrica! Cine stă în spatele companiilor

12 Iun. 2023, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2023, 17:21 // Actual //  bani.md

Termoelectrica anunță că pentru sezonul de încălzire din 2022-2023 a cumpărat 132 de mii de tone de păcură în sumă de 115 mii de dolari.

Compania susține că au fost desfășurate 5 licitații cu privire la achiziționarea păcurii, în baza cărora au fost încheiate 9 contracte, cu 6 agenți economici.

Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care spune despre ce companii este vorba. Astfel, cel mai mare contract, în valoare de 26,5 milioane de dolari SUA, pentru livrarea a 30000 de tone de păcură pentru Termoelectrica, a fost semnat cu compania SC „Crist-Valg” SRL, la un preț de 885 de dolari SUA/tonă. Compania a fost înregistrată în 1999, în satul Logănești, raionul Hâncești, fiind fondată și administrată de către Vasile Gajiu care deține o cotă majoritară de 97,19%, alături de Lidia Gajiu, cu 2,81%.

Vasile Gajiu este vicepreședinte al Partidului Social Democrat European, fostul Partid Democrat condus anterior de către Vladimir Plahotniuc. Totodată, el este consilier raional în Consiliul raional Hîncești, unde a ajuns candidând pe lista PDM.

Pe locul al doilea după valoarea contractelor de livrare a păcurii pentru Termoelectrica este compania „Stroibit” SRL, de la Bălți. Aceasta a semnat două contracte, de 26,2 milioane de dolari SUA, pentru o cantitate totală de 30 000 de tone. În primul contract prețul a fost de 857 dolari SUA/tonă, iar în al doilea – de 885 dolari SUA/tonă, potrivit datelor furnizate de Termoelectrica.

Aliona Barbei-Tureac, cea care deține jumătate din compania „Stroibit” SRL, este pictoriță, fiind soția omului de afaceri Alexandru Tureac de la Bălți. Ea a devenit asociată la scurt timp după fondarea companiei în octombrie 2016, preluând partea lui Alex.

Tot o cantitate de 30000 de tone de păcură s-a angajat să livreze și Întreprinderea Mixtă „Rompetrol Moldova” SA, care a semnat două contracte cu Termoelectrica, în valoare totală de 25,9 milioane de dolari SUA. Prețul a variat între 799 dolari SUA/tonă în primul contract și 875 dolari SUA/tonă – în al doilea.

Două contracte de livrare a păcurii, în valoare totală de 13,9 milioane de dolari SUA, Termoelectrica le-a semnat cu o companie care fusese înregistrată cu doar o lună înainte – firma „Oil Platform” SRL. Aceasta a fost fondată pe 12 septembrie 2022, iar peste o lună, pe 13 octombrie 2022, a semnat primul contract de livrare cu Termoelectrica, pentru o cantitate de 4000 de tone, la 820 de dolari SUA/tonă. Peste încă o lună, compania mai semnează un contract, pentru livrarea a 12 000 de tone de păcură, la un preț de 885 de dolari SUA/tonă, potrivit datelor oferite de Termoelectrica, la solicitarea Ziarului de Gardă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Fondatorul și administratorul companiei este un tânăr om de afaceri, Andrian Cojocaru, care deține o cotă de 17 la sută în două mari rețele de magazine de produse electronice – „Enter” și „Darwin”. Andrian Cojocaru este fratele unui alt om de afaceri, Ruslan Cojocaru, fondatorul rețelelor de restaurante „Tucano” și „Oliva”. Numele lui Cojocaru a ajuns în atenția opiniei publice, după ce în 2018 i-a vândut fostului vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, o casă în valoare de 393500 de dolari SUA.

Compania „Viomar Impex” SRL a semnat un singur contract cu Termoelectrica, la 29 septembrie 2022, pentru o cantitate de 16000 de tone de păcură, în valoare de 13,6  milioane de dolari SUA. Prețul a fost de 848 dolari SUA/tonă.

„Viomar Impex” SRL este deținută și administrată de Viorel Schivu, fiind fondată în 2014. Înainte să câștige contractul cu Termoelectrica, această companie a câștigat și o licitație pentru livrarea păcurii organizată de ARM din cadrul MAI. Contractul i-a fost atribuit în august 2022, având o valoare de peste 300 de milioane de lei, firma urmând să livreze 15 000 de tone de păcură, la un preț de 1 072 dolari SUA/tonă.

06 Nov. 2026, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 10:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi recalculate de la 1 ianuarie 2027, potrivit proiectului definitivat de Ministerul Finanțelor. O parte din banii alocați acum pentru sporuri va fi direcționată către salariile de bază, numărul valorilor de referință va scădea de la zece la șase, iar premiul anual va fi plafonat la 20% din salariul de bază. 

Sporul pentru performanță, acordat în prezent pentru circa 99% dintre angajați, va fi plătit, ca regulă generală, doar celor evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”. Sporul va fi de 10–15% din salariul de bază pentru calificativul „excelent” și de 5–7% pentru „foarte bine”. Fondul anual pentru acest spor va scădea de la 10% la 4% din suma salariilor de bază ale instituției. Pentru personalul din învățământ și cercetare, Guvernul va stabili separat condițiile de acordare și mărimea sporului.

Sporurile cu caracter specific, acordate pentru efortul sau riscurile unor activități, vor avea plafoane de 10%, 20% sau 30%, în funcție de categoria de personal. Împreună cu sporurile de performanță, acestea vor fi plafonate la 30% din fondul salariilor de bază al instituției.

Premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor vor fi limitate la 10.000 de lei în total pe an pentru fiecare angajat și vor fi plătite din economiile instituției la fondul de salarizare. Separat, premiul anual va depinde de rezultatele instituției și de timpul efectiv lucrat și va fi plafonat la 20% din salariul de bază al angajatului.

Pentru calcularea salariilor de bază, Ministerul Finanțelor propune o valoare generală de referință de 4.200 de lei. Potrivit propunerii, valoarea va fi de 4.700 de lei pentru deputați, de 5.000 de lei pentru personalul din aparatele centrale ale ministerelor și de 5.300 de lei pentru șefa statului, președintele Parlamentului, premier și miniștri. Cea mai mare valoare, de 6.900 de lei, se va aplica judecătorilor Curții Constituționale. Valorile vor fi stabilite prin legea bugetului de stat pentru 2027 și vor fi înmulțite cu coeficientul de salarizare aplicabil pentru a determina salariul de bază.

Angajații cu normă întreagă ale căror drepturi salariale vor scădea în urma recalculării sub media lunară din ultima funcție deținută vor primi diferența. Media va fi calculată pentru o perioadă de până la 12 luni înainte de aplicarea reformei.

Ministerul Finanțelor estimează că ponderea angajaților care au nevoie de o plată compensatorie pentru a ajunge la salariul minim pe țară va scădea de la 19,7% în 2026 la 10,3% în 2028. Conform calendarului din proiect, reforma va fi aplicată în etape până în 2032, când în sistem vor rămâne cel mult patru valori de referință.