Moldova, la ani-lumină de Europa! Statul colectează aproape de două ori mai puține taxe decât Danemarca

26 Iun. 2026, 14:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Iun. 2026, 14:52 // Actual //  Ursu Victor

Țările europene continuă să fie campioane la colectarea taxelor, în timp ce Republica Moldova rămâne mult sub nivelul statelor dezvoltate. Potrivit celor mai recente date ale OCDE, Danemarca colectează la buget echivalentul a 45,2% din PIB, în timp ce în Republica Moldova veniturile fiscale reprezintă aproximativ 21,3% din PIB.

Clasamentul OCDE, care include 38 de state membre, arată că media veniturilor fiscale este de 34,1% din PIB, aproape cu 13 puncte procentuale peste nivelul Republicii Moldova.

Pe primul loc se află Danemarca, unde statul colectează taxe echivalente cu 45,2% din PIB, urmată de Franța (43,5%), Austria (43,4%), Italia (42,8%) și Belgia (42,6%). Primele 19 poziții din top sunt ocupate de state europene.

Potrivit OCDE, nivelul ridicat al taxelor din Europa reflectă modelul social adoptat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în care veniturile fiscale finanțează sisteme extinse de educație, sănătate, pensii și protecție socială. Cu toate acestea, structura taxelor diferă de la o țară la alta. De exemplu, Danemarca are unele dintre cele mai ridicate impozite pe venitul persoanelor fizice, dar taxe relativ reduse asupra companiilor și consumului.

La polul opus se află Mexicul, unde veniturile fiscale reprezintă doar 18,3% din PIB, urmat de Columbia (19,9%), Chile (20,5%) și Irlanda (21,7%).

Statele Unite se situează, de asemenea, în partea inferioară a clasamentului, cu venituri fiscale de 25,6% din PIB, cu mult sub media OCDE. Specialiștii explică această diferență prin nivelul mai redus al impozitării și prin faptul că statul american oferă, în general, mai puține beneficii sociale decât majoritatea țărilor europene.

Deși Republica Moldova nu face parte din OCDE și nu este inclusă în clasament, datele disponibile arată că în 2024 veniturile fiscale au reprezentat aproximativ 21,3% din PIB, un nivel apropiat de cel al Irlandei și semnificativ sub media statelor dezvoltate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Sept. 2026, 11:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 11:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Maratonul scumpirii carburanților, început în luna martie, are și un beneficiar despre care se vorbește mai puțin: bugetul public național. Economistul Veaceslav Ioniță estimează că, în perioada martie–septembrie, creșterea prețurilor la benzină și motorină generează peste un miliard de lei TVA suplimentar față de nivelul de impozitare pe litru de la începutul anului.
Potrivit calculelor economistului, suma estimată pentru întreaga perioadă ajunge la aproximativ 1,026 miliarde de lei. Cea mai mare parte provine din motorină, care generează aproape 86% din total, pe fondul unui consum mult mai mare și al unei creșteri mai accentuate a componentei fiscale pe litru.

Ioniță arată că mecanismul este simplu: acciza este stabilită pe unitatea de cantitate, în timp ce TVA depinde de prețul produsului. Astfel, chiar dacă cota TVA nu se modifică, suma achitată de consumator crește odată cu scumpirea carburantului.

La începutul anului, un litru de benzină costa aproximativ 22 de lei, iar acum prețul a trecut de 34 de lei. În cazul motorinei, prețul a urcat de la circa 19 lei la aproape 37 de lei pe litru, ceea ce înseamnă o scumpire aproape dublă.

Economistul estimează că, la începutul anului, accizele și TVA însumau aproximativ 11 lei pentru fiecare litru de benzină. La un rezervor de 50 de litri, componenta fiscală era de circa 550 de lei. În septembrie, taxele incluse într-un litru ajung la aproximativ 12,70 lei, iar pentru același plin de 50 de litri consumatorul achită circa 635 de lei sub formă de taxe. Diferența este de aproximativ 85–87 de lei.

La motorină, presiunea fiscală suplimentară este și mai mare. Dacă în ianuarie–februarie accizele și TVA reprezentau aproximativ 6,60 lei pe litru, în septembrie suma ajunge la circa 9,20 lei. Diferența de 2,56 lei pe litru înseamnă aproape 128 de lei în plus la un rezervor de 50 de litri.

Pentru calculul impactului la nivel național, Ioniță pornește de la un consum mediu lunar estimat la aproximativ 73 de milioane de litri de motorină și 18 milioane de litri de benzină. Potrivit acestuia, chiar și un singur leu suplimentar de impozit pe litru se transformă în zeci de milioane de lei în fiecare lună.

În septembrie, potrivit estimării economistului, TVA suplimentar generat de scumpirea carburanților ajunge la aproximativ 218 milioane de lei într-o singură lună, cel mai ridicat nivel din perioada analizată.

Ioniță atrage atenția că presiunea este resimțită în special de consumatorii de motorină, printre care agricultorii și transportatorii. În agricultură, impactul este deosebit de puternic, deoarece motorina este indispensabilă lucrărilor din câmp și trebuie procurată indiferent de nivelul prețului.

Economistul precizează însă că estimarea nu reprezintă o constatare a depășirii planului de încasări bugetare. Încasările nete depind inclusiv de deducerile de TVA, de consumul efectiv, iar pentru septembrie este folosită o estimare pentru întreaga lună.