Moldova strivită de criza economică, dar veniturile businessului s-au majorat cu peste 127 de miliarde de lei

20 Iun. 2023, 11:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Iun. 2023, 11:42 // Actual //  bani.md

Companiile din Republica Moldova au avut o cifră de afaceri de 639,3 miliarde lei și cheltuieli în sumă de 586,5 miliarde lei. Comparativ cu anul 2021 veniturile sunt în creștere cu 127,4 miliarde lei, iar cheltuielile au înregistrat o creștere cu 122,9 miliarde lei, arată datele fiscului.

Impozitul pe venit declarat de către agenții economici, pentru perioada 2022, a constituit 6,7 miliarde lei, fiind în creștere cu 0,9 miliarde lei față de perioada anului 2021

Conform datelor din declarația cu privire la impozitul pe venit, principalele ramuri ale economiei naționale care au înregistrat impozit pe venit calculat au fost: comerțul, activități financiare și asigurării, industria prelucrătoare, agricultura și silvicultura, transport și depozitare, tranzacții imobiliare și construcții.

În anul 2022, Republica Moldova a fost grav afectată de războiul din Ucraina. Anul trecut PIB-ul țării a fost de 272,6 miliarde de lei cu 5,9% mai puțin în termeni reali față de 2021. Inflaţia a fost de 30% în decembrie. În toamnă, inflaţia a atins aproape 35%. Preţurile energie au explodat. Mâncarea s-a scumpit şi ea ameţitor de mult. Salariile, deşi în creştere, nu pot ţine pasul cu inflaţia, iar acest lucru a înseamnat reducerea puterii de cumpărare într-o ţară considerată una dintre cele mai sărace din Europa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!