Moldova trimite ajutor masiv Ucrainei: echipamente de protecție și energie de peste 118 milioane lei

30 Ian. 2026, 15:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 15:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova va oferi Ucrainei un nou lot de asistență umanitară în valoare totală de aproximativ 118,4 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, examinat de secretarii de stat, în cadrul ședinței din 30 ianuarie.

Ajutorul este destinat sprijinirii Kievului în gestionarea consecințelor războiului, în special în domeniul protecției civile, al sistemului medical și al infrastructurii energetice afectate.

Cea mai mare parte a bunurilor, peste 113 milioane de lei, provine din rezervele de stat și de mobilizare. Este vorba în special despre echipamente de protecție civilă, inclusiv sute de mii de măști antigaz, inclusiv pentru copii, dispozitive de măsurare a radiațiilor, pachete individuale antichimice și alte materiale utilizate în situații de urgență pentru protecția populației. Lotul mai conține cabluri și conductori electrici, necesari pentru reparația și menținerea rețelelor electrice avariate.

Din rezervele de stat vor fi oferite și produse alimentare și bunuri de strictă necesitate, precum conserve de carne și pește, orez, hrișcă, săpun lichid și detergent, destinate susținerii populației afectate de criza umanitară.

Separat, bunuri în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei vor fi transmise din gestiunea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul Medical. Acestea includ generatoare electrice, autospeciale de intervenție, echipamente medicale, măști și ventilatoare, care vor sprijini activitatea serviciilor de urgență și a unităților medicale din Ucraina.

De asemenea, Societatea pe Acțiuni „Rețele Electrice de Distribuție Nord” va oferi echipamente electrice și corpuri de iluminat în valoare estimativă de peste 1,2 milioane de lei, destinate refacerii infrastructurii energetice.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va asigura recepționarea, formarea și transportarea lotului, iar Ministerul Afacerilor Externe va coordona transmiterea oficială a ajutorului către partea ucraineană. Cheltuielile de transport, estimate la 608 mii de lei, vor fi acoperite din fondul de rezervă al Guvernului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.