Moștenirea privatizărilor dubioase: Sanatoriul „Moldova” din Odesa, recuperat de la afaceriștii comuniștilor

28 Sept. 2025, 10:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2025, 10:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că, prin hotărârea Curții de Apel Sud-Vest a Ucrainei din 24 septembrie 2025, a fost recunoscut dreptul de proprietate al Republicii Moldova asupra complexului sanatorial „Moldova” din Odesa. Decizia vine după mai bine de un deceniu de procese în instanțele ucrainene și marchează o victorie semnificativă pentru apărarea patrimoniului public al statului din afara granițelor.

În baza hotărârii, Moldova reintră în posesia mai multor imobile și construcții din cadrul complexului, inclusiv clădiri de cazare, spații administrative, bazinul, corpurile de pensiune și anexe. APP a precizat că va continua demersurile legale până la o hotărâre definitivă, în cazul unui eventual recurs la Curtea de Casație a Ucrainei.

Sanatoriul „Moldova” a fost privatizat în august 2008, în perioada guvernării comuniste, pentru suma de 73,3 milioane de lei (echivalentul a 7,56 milioane de dolari la acea dată), prin compania „SDY-INVEST GRUP” SRL. Ulterior, cumpărătorul nu și-a onorat integral obligațiile contractuale, achitând doar jumătate din sumă. În 2011, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a dispus restituirea complexului către stat, însă procedurile judiciare din Ucraina s-au prelungit până în prezent.

Conform datelor oficiale, Republica Moldova deține pe teritoriul Ucrainei aproximativ 120 de proprietăți moștenite din perioada sovietică, dintre care doar 47 au fost recunoscute oficial ca aparținând statului moldovean.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Oct. 2026, 15:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Oct. 2026, 15:22 // Actual //  Ursu Victor

Agricultura Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 11,5% în primele nouă luni ale anului 2026, însă în spatele acestui avans se ascunde o schimbare. Astfel, gospodăriile populației pierd animale și produc tot mai puțin lapte, în timp ce întreprinderile agricole își extind producția, potrivit detelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), care arată că numărul vacilor pentru lapte deținute de populație a scăzut cu 10,6% într-un singur an, în timp ce efectivul de porcine din întreprinderile agricole a crescut cu aproape 55%.

Potrivit BNS, în perioada ianuarie–septembrie 2026, producția agricolă globală a crescut cu 11,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, în prețuri comparabile. Avansul a fost determinat atât de producția vegetală, care s-a majorat cu 13%, cât și de cea animalieră, în creștere cu 7,5%.

Numai în trimestrul III, producția agricolă a fost cu 12,1% mai mare decât în perioada corespunzătoare din 2025.

Cele mai bune rezultate au fost obținute la o serie de culturi agricole. În întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești cu suprafețe de cel puțin 50 de hectare, productivitatea grâului a crescut cu 17,1%, ajungând la 4,79 tone la hectar, iar cea a răsăritei s-a majorat cu 17,5%, până la 2,22 tone la hectar.

Creșteri și mai mari au fost înregistrate la cartofi, unde recolta medie a avansat cu 28,7%, la fructe, cu 23,6%, și la legumele de câmp, cu 19,3%.

Nu toate culturile au avut însă rezultate pozitive. Productivitatea sfeclei de zahăr s-a redus cu 8,5%, iar cea a strugurilor cu 6,3%. La soia și rapiță au fost consemnate scăderi mai mici, de 1,7% și, respectiv, 0,7%.

În zootehnie, diferențele dintre fermele comerciale și gospodăriile populației sunt și mai pronunțate.

Producția de animale în greutate vie a ajuns la 141,4 mii de tone, în creștere cu 10,2%. În întreprinderile agricole, aceasta a avansat cu 24,1%, până la 89,6 mii de tone, în timp ce în gospodăriile populației a scăzut cu 7,6%, până la 51,8 mii de tone.

Situația este deosebit de dificilă în sectorul laptelui. Producția totală a constituit 213,8 mii de tone, cu 2,5% mai puțin decât în primele nouă luni ale anului trecut.

În timp ce întreprinderile agricole și-au majorat producția de lapte cu 15,7%, până la 55,8 mii de tone, gospodăriile populației au înregistrat o diminuare de 7,6%, până la 158 de mii de tone.

Cu toate acestea, aproape trei sferturi din laptele produs în Republica Moldova, respectiv 73,9%, continuă să provină din gospodăriile populației.

Datele privind efectivele de animale confirmă tendința. La 1 octombrie 2026, Republica Moldova avea 93,4 mii de bovine, cu 5,3% mai puține decât în urmă cu un an. În gospodăriile populației, numărul bovinelor a scăzut cu 9,2%, în timp ce întreprinderile agricole au consemnat o creștere de 2,5%.

Și mai accentuată este reducerea efectivului de vaci pentru lapte. Numărul acestora a coborât la 55,8 mii de capete, cu 8,1% mai puțin față de octombrie 2025.

Din total, 43,8 mii de vaci se află în gospodăriile populației, unde efectivul s-a diminuat cu 10,6%. În întreprinderile agricole, numărul vacilor a crescut cu 2,3%, până la 12 mii de capete.

În schimb, sectorul creșterii porcilor înregistrează o expansiune puternică. Efectivul total a ajuns la 384,4 mii de capete, cu 29,8% peste nivelul de anul trecut.

Creșterea a fost susținută aproape integral de întreprinderile agricole, unde numărul porcilor a avansat cu 54,6%, până la 274,8 mii de capete. În gospodăriile populației, efectivul s-a redus cu 7,5%, până la 109,6 mii de capete.

O evoluție similară se observă și în producția de ouă. Volumul total a crescut ușor, cu 0,5%, până la 500,9 milioane de bucăți, datorită unui avans de 5,3% în întreprinderile agricole. În gospodăriile populației, producția s-a diminuat cu 3,8%.

Totodată, efectivul ovinelor și caprinelor a coborât cu 2%, până la 535,1 mii de capete, scăderea fiind determinată de reducerea numărului de animale din gospodăriile populației.