Moștenitorii lui Michael Jackson plătesc tăcerea victimelor: 16,5 milioane de dolari pentru acuzațiile de abuz sexual

02 Nov. 2025, 08:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Nov. 2025, 08:48 // Actual //  Ursu Victor

Moștenitorii cântărețului Michael Jackson au plătit, în ultimii cinci ani, despăgubiri în valoare totală de 16,5 milioane de dolari în urma unui proces privind presupuse abuzuri sexuale comise de artist, scrie Financial Times, citând documente judiciare.

Potrivit publicației, în 2025, fondul moștenitorilor lui Jackson a efectuat ultima plată de 2,5 milioane de dolari către cei cinci reclamanți, încheind astfel un acord de conciliere semnat în 2020. Fiecare dintre reclamanți a primit aproximativ 3,3 milioane de dolari.

Financial Times precizează că persoanele care au formulat acuzațiile fac parte din familia Cascio, considerată mult timp apropiată de Michael Jackson. Soții Cascio susțin că au fost presați să semneze acordul din 2020 fără a înțelege pe deplin clauzele acestuia și că intenționează să ceară o compensație suplimentară.

În documentele depuse recent în instanță, cinci membri ai familiei Cascio afirmă că artistul i-ar fi abuzat sexual de-a lungul mai multor decenii, începând din copilărie.

Reprezentanții moștenitorilor lui Jackson resping acuzațiile, calificându-le drept „false și motivate de interese financiare”, susținând că acestea fac parte dintr-o tentativă de șantaj și extorcare a patrimoniului cântărețului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 14:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 14:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul camioanelor prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați urmează să fie fluidizat, după ce autoritățile din Republica Moldova și România au pus în funcțiune două benzi suplimentare de control pe sensul de ieșire din țară. Măsura este menită să reducă timpul de așteptare la frontieră, în special pentru transportatorii de cereale destinate exportului.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, noile benzi sunt destinate exclusiv camioanelor care circulă în regim de tranzit comun, procedură ce permite efectuarea formalităților vamale prin intermediul sistemului electronic NCTS (New Computerised Transit System).

Prin utilizarea acestui sistem, declarațiile de tranzit sunt procesate electronic, ceea ce simplifică procedurile și permite efectuarea mai rapidă a controalelor vamale.

Separarea camioanelor aflate în tranzit comun de celelalte categorii de transportatori va permite procesarea unui număr mai mare de vehicule pe cele patru benzi existente. Astfel, capacitatea totală de control a punctului vamal pe sensul de ieșire din Republica Moldova ajunge la șase benzi.

Ministerul Agriculturii precizează că măsura este deosebit de importantă pentru exportatorii de cereale, care utilizează punctul Giurgiulești-Galați pentru transportarea producției agricole peste hotare.

De capacitatea suplimentară vor beneficia și camioanele fără încărcătură, precum și transporturile efectuate de operatorii economici autorizați (AEO), care dispun de un statut vamal special ce permite aplicarea unor facilități în cadrul procedurilor de control.

Operaționalizarea celor două benzi face parte din acțiunile convenite între autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România pentru îmbunătățirea circulației transportului de mărfuri.