Păcăleala italiană: cum o casă de un euro ajunge să te coste 600.000 de euro

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#un euro #casa #Italia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Guvernul intenționează să introducă din nou regimul de licențiere a importurilor de cereale, măsura urmând să fie discutată la ședința Executivului de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care susține că intervenția este menită să protejeze producătorii și exportatorii moldoveni de presiunile asupra prețurilor, dar avertizează că decizia implică și riscuri pentru alte sectoare ale economiei.

„La următoarea ședință a Guvernului, vom recomanda introducerea regimului de licențiere pentru importurile de cereale”, a anunțat Tofan.

Premierul afirmă că, în mod normal, statul ar trebui să intervină cât mai puțin pe piață, însă situația actuală impune găsirea unui echilibru între interesele agricultorilor și cele ale industriilor care folosesc cerealele drept materie primă.

Potrivit lui, limitarea importurilor prin licențiere ar putea proteja fermierii moldoveni, dar în același timp poate scumpi materia primă pentru morărit, panificație, zootehnie și industria uleiurilor.

Tofan avertizează că, dacă aceste sectoare își pierd competitivitatea, Republica Moldova riscă să importe mai multe produse cu valoare adăugată mai mare, precum făină, carne, lapte și ulei, în loc să le producă pe piața internă.

„Cele mai dificile sunt [deciziile] de tip 50/50, când trebuie să cântărești interese legitime, dar diferite, și să alegi soluția care implică cele mai mici riscuri pentru economie în ansamblu. Aceasta este una dintre ele”, a explicat premierul.

Șeful Guvernului susține însă că există și semnale favorabile pentru agricultori. Primele date privind recolta din acest an ar indica rezultate bune, iar în cazul rapiței au fost înregistrate randamente ridicate în mai multe regiuni și prețuri peste nivelul de anul trecut.

Un alt factor favorabil ar putea veni de pe piața europeană. Potrivit premierului, perspectivele pentru unele culturi s-au deteriorat semnificativ în Europa. Recolta de porumb este estimată în prezent la un nivel cu aproape 20% sub media ultimilor cinci ani, iar oferta mai redusă ar putea susține prețurile regionale la cereale.

Tofan spune că aceste perspective nu elimină însă problemele agricultorilor moldoveni, care operează cu marje reduse și sunt expuși atât riscurilor climatice, cât și unei piețe regionale afectate de război și perturbări logistice.

Mecanismul concret de licențiere urmează să fie stabilit la ședința Guvernului de săptămâna viitoare. Potrivit premierului, un regim similar a fost aplicat în perioada 2024–2025 și ar fi avut „efecte benefice” pentru producătorii autohtoni de cereale.

Noua măsură ar urma să aibă caracter temporar și să fie valabilă până la 31 octombrie 2026.

Pe termen lung, Tofan afirmă că autoritățile trebuie să se concentreze pe reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea accesului la piețele externe, dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare, facilitarea finanțării și creșterea competitivității sectorului agricol.

„Protejarea fermierilor este importantă. La fel de important este să nu slăbim, fără să vrem, celelalte ramuri ale economiei care depind de cereale”, a conchis premierul.