Navele care transportau petrol iranian s-au mutat la cel rusesc. Metoda folosită pentru mascarea operațiunilor

Navele care transportau anterior petrol iranian trec la transportarea țițeiului rusesc, potrivit companiei de analiză maritimă Vortexa, citate de Bloomberg.

Pe măsură ce tot mai multe companii refuză să livreze petrol și produse petroliere rusești, cei familiarizați cu comerțul cu mărfuri sub sancțiuni vor continua să-și folosească petrolierele pentru a transporta petrolul rusesc spre est, potrivit lui Armen Azizyan, analist al pieței de țiței la Vortexa.

Unsprezece dintre navele urmărite care transportau anterior țiței iranian au încărcat petrol și produse rusești din aprilie, potrivit unei note din 21 iulie.

Se precizează că majoritatea navelor care au început să transporte materii prime rusești sunt de tip Aframax, care pot transporta 730.000 de barili de petrol. În același timp, printre acestea se numără mari transportatori de petrol, care pot lua la bord aproximativ două milioane de barili.

Astfel, livrările din Rusia au crescut la 250 de mii de barili pe zi în prima jumătate a lunii iulie, adică cu 170 de mii de barili pe zi mai mult decât în aprilie, a subliniat Bloomberg.

Există un număr din ce în ce mai mare de petroliere care își opresc transponderele prin satelit și efectuează transferuri de la navă la navă, a spus Vortexa. Metoda este adesea folosită pentru a masca încărcarea sau descărcarea mărfurilor. Dintre cele 14 nave care au făcut acest lucru în ultimele săptămâni, cinci dintre ele au mutat anterior țiței iranian.

Potrivit datelor vamale chineze pentru iunie, care au fost publicate de Reuters cu o zi înainte, Rusia rămâne cel mai mare exportator de petrol către China pentru a doua lună consecutiv.

În luna mai, China a crescut importurile de materii prime rusești cu 55% față de anul trecut și cu aproximativ un sfert față de aprilie. Drept urmare, volumul lunar de livrări de 8,42 milioane de tone a devenit un record, ceea ce a permis Rusiei să înlocuiască Arabia Saudită pe primul loc în rândul furnizorilor către China.

În iunie, importurile de petrol rusești, inclusiv transporturile prin conducta Siberia de Est-Pacific și transportul maritim, s-au ridicat la 7,29 milioane de tone, în creștere cu aproape zece procente față de un an în urmă, deși sub recordul din mai.

#Iran #petrol #transport

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.