Vești bune pentru consumatori: tariful la gaz ar putea scădea după achizițiile mai ieftine ale Energocom

17 Sept. 2025, 12:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2025, 12:54 // Actual //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că tariful pentru gazele naturale achitat de populație ar putea fi redus, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Prețul mediu ponderat estimat a fost publicat de Energocom, compania de stat care se ocupă de achiziția gazelor. Pe baza acestor date, ANRE va face calculele necesare. Ministerul nu stabilește tarife, aceasta este competența ANRE”, a precizat Junghietu.

Potrivit oficialului, Energocom a achiziționat deja peste 90% din necesarul de gaze la un preț mediu de 410 euro pentru 1000 m³, față de 450 euro/1000 m³ anterior.

„Este o estimare care poate suferi modificări, pe măsură ce se finalizează achizițiile. De-abia din această lună au început să fie furnizate volumele contractate”, a adăugat ministrul.

În prezent, tariful reglementat pentru gazele naturale în Republica Moldova este de 16,742 lei/m³ (inclusiv TVA). Acesta a fost ajustat ultima dată în decembrie 2024, când prețul a crescut cu 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Iul. 2026, 14:17
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2026, 14:17 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că va solicita explicații cu privire la blocarea reorganizării celor 12 operatori de distribuție a gazelor din cadrul Moldovagaz, proces care, potrivit declarațiilor conducerii companiei din 2021, trebuia să înceapă încă din anul 2022.

„Faptul pe care l-am descoperit azi dimineață e că, la sfârșitul anului 2021, președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz a anunțat că din 2022, urma să fie demarat un proces de reorganizare a celor 12 întreprinderi. Acum vreau și eu să aflu care au fost factorii care au frânat demararea acestui proiect”, a declarat ministrul.

Junghietu a precizat că va convoca o ședință cu reprezentanții statului în Consiliul de Administrație al Moldovagaz și va cere un plan clar pentru reorganizarea operatorilor de distribuție.

„Urmează să convocăm o ședință pe acest subiect cu reprezentanții statului în Consiliul de Administrație și o să solicit prezentarea unui plan clar de reorganizare. Acesta va trebui să treacă prin Consiliul de Observatori, să fie aprobat de Consiliul de Administrație și ulterior de Adunarea Generală a Acționarilor”, a spus ministrul.

Șeful de la Energie afirmă că autoritățile vor analiza toate opțiunile legale pentru ca procesul să înceapă cât mai curând, chiar dacă admite că fuziunea celor 12 companii nu va fi simplă.

„Se vor verifica toate alternativele legale pentru ca acest proces să aibă loc cât mai curând. Desigur, nu va fi ușor să comasezi 12 întreprinderi într-una singură, dar este o măsură primordială pentru a asigura echitate la formarea tarifului de distribuție”, a subliniat Dorin Junghietu.

Declarațiile ministrului vin la o zi după ce directorul ANRE, Alexei Taran, a afirmat că optimizarea celor 12 operatori de distribuție ar reduce cheltuielile administrative și de salarizare, însă impactul asupra tarifului final la gaz va fi unul limitat. Potrivit acestuia, personalul tehnic implicat direct în exploatarea și întreținerea rețelelor va rămâne în sistem, astfel încât componenta de distribuție din tarif nu va putea fi redusă cu mult.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!