Strategia energetică 2050, lansată fix înainte de alegeri! Promisiuni de facturi mici și energie verde

12 Sept. 2025, 11:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2025, 11:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat lansarea Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în 2050, prezentată ca un plan pentru viitorul energetic al țării. Documentul prevede investiții masive în eficiență energetică, regenerabile și infrastructură, dar și măsuri sociale pentru protejarea celor mai vulnerabili.

Până în anul 2050, autoritățile își propun ca peste 80% din energia electrică să fie produsă local, din surse regenerabile, cu noi conexiuni de interconectare cu România și Uniunea Europeană și cu o capacitate de schimb de 2.000 MW. Totodată, strategia include constituirea de stocuri de gaze și electricitate, pentru a elimina riscul de șantaj energetic.

La nivel intern, Guvernul promite granturi de până la 70% pentru renovarea locuințelor și eficientizarea consumului, modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți, dar și facturi mai mici pentru cetățeni. Printre priorități se regăsesc și transportul ecologic – trenuri electrificate și infrastructură extinsă pentru mașinile electrice.

Pentru protecția consumatorilor vulnerabili, strategia prevede compensații țintite și instalarea contoarelor inteligente, cu o țintă de 100.000 de unități până în 2027, echivalentul a circa 8% din gospodăriile din țară.

„Strategia Energetică 2050 nu este doar despre energie, este despre siguranță, bunăstare și mai multe oportunități pentru cetățenii noștri. Este despre sute de locuri de muncă, bani investiți acasă, într-o Moldovă mai puternică și conectată la rețeaua europeană”, a declarat ministrul Dorin Junghietu.

Lansarea are loc cu doar două săptămâni înainte de alegerile parlamentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Sept. 2026, 17:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 17:06 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea Tatianei Kim, fondatoarea și proprietara Wildberries, cel mai mare marketplace din Rusia, s-a redus cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la începutul anului, pe fondul atacurilor cu drone asupra infrastructurii logistice a companiei, relatează Bloomberg. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea antreprenoarei este estimată în prezent la circa 6,4 miliarde de dolari.

Atacurile asupra rețelei logistice Wildberries au început la mijlocul lunii iulie. Peste 20 de obiective ale companiei ar fi fost lovite, iar aproximativ o treime din capacitatea de depozitare a marketplace-ului a fost distrusă sau scoasă din funcțiune, potrivit datelor citate de Bloomberg.

Compania de cercetare Data Insight estimează că, până la sfârșitul lunii august, în depozitele afectate au fost distruse mărfuri în valoare de cel puțin 550 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 6,4 miliarde de dolari. Reconstrucția huburilor logistice avariate ar putea costa alte 200 de miliarde de ruble, sau aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Ucraina susține că unele dintre depozitele Wildberries făceau parte din lanțuri logistice prin care puteau fi furnizate inclusiv bunuri cu dublă utilizare și echipamente destinate armatei ruse. Wildberries și autoritățile ruse au respins anterior acuzațiile privind utilizarea companiei în scopuri militare. Reuters a relatat în iulie că mai multe depozite ale retailerului au fost lovite de drone ucrainene.

Pierderile au afectat și comercianții care își depozitau marfa în centrele Wildberries. Potrivit estimărilor asociațiilor de profil din Rusia citate de presa locală, prejudiciile vânzătorilor s-ar ridica la sute de miliarde de ruble, în timp ce mai mulți antreprenori s-au plâns de compensații insuficiente sau inexistente.

Pentru a reduce dependența de marile depozite, grupul RWB, din care face parte Wildberries, a început să dezvolte o rețea de centre de fulfillment partenere și puncte de recepție a mărfurilor, menite să disperseze fluxurile logistice.

În pofida pierderilor, Tatiana Kim își păstrează statutul de cea mai bogată femeie din Rusia. Estimările privind averea sa diferă însă în funcție de metodologie: Bloomberg o evaluează la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce ediția rusă Forbes estima la sfârșitul lunii august o avere de aproximativ 5 miliarde de dolari.