Nervozitate la Kremlin! România anunță că va face tot ceea ce este necesar pentru securitatea energetică a Moldovei

19 Aug. 2023, 10:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2023, 10:56 // Actual //  bani.md

Ministrul român al Energiei Sebastian Burduja a declarat, vineri, că ţara noastră va continua să facă tot ceea ce este necesar şi posibil pentru ca securitatea energetică a Republicii Moldova să fie asigurată, în contextul în care preşedinta Maia Sandu a convocat joi Consiliului Suprem de Securitate (CSS), iar subiectele principale au fost evaluarea situaţia din sectorul energetic şi pregătirea pentru sezonul rece.

„România a fost statul căruia Republica Moldova îi datorează faptul că s-a putut aprinde lumina la Chişinău şi în toată Republica Moldova iarna trecută. Deci este partenerul nostru de suflet, sunt fraţii noştri de peste Prut. Pe de o parte am reuşit să interconectăm sistemele noastre energetice. Pe de altă parte, la nivelul sectorului de gaze, Transgaz este astăzi de facto operatorul de transport şi al sistemului de gaze naturale în Republica Moldova. Practic zilnic au activitate prin care preiau transportul de gaze naturale către Republica Moldova”, a explicat Sebastian Burduja, întrebat vineri la TVR Info în ce fel România va ajuta Republica Moldova în asigurarea  securităţii energetice a acestui stat pentru sezonul rece care vine, subiect discutat joi şi în Consiliul Suprem de Securitate al R. Moldova.

Ministrul Energiei a mai precizat că în urmă cu o săptămână şi ceva Energocom, compania din Republica Moldova are posibilitatea de a înmagazina gaze naturale pe teritoriul României.

„În plus, am început să facilităm Republicii Moldova de curând, o săptămână şi un pic, posibilitatea de înmagazina gaze naturale de către Energocom, compania lor de acolo, pe teritoriul României. Aşadar, facem tot ceea ce este necesar şi tot ceea ce este posibil ca, într-un context regional extrem de dificil, să fim alături de fraţii noştri de peste Prut şi şi să le garantăm securitatea energetică”, a conchis Burduja.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.