„Nu mai merge cu cârpeli”, Ivanov cere soluții durabile pentru fermieri, nu moratorii de fațadă

07 Nov. 2025, 12:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2025, 12:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Sergiu Ivanov, afirmă că autoritățile analizează în prezent mai multe opțiuni pentru a diminua impactul crizei din sectorul agricol, subliniind că se caută o soluție complexă și durabilă, nu doar măsuri de moment.

„Situația în agricultură o cunoaștem foarte bine. Vin din acest domeniu și pot spune cu certitudine că impactul asupra agricultorilor trebuie diminuat cât mai mult posibil. Am avut în această săptămână întâlniri cu numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri, mai ales din agricultură, pentru a înțelege exact problemele și a găsi soluțiile potrivite”, a declarat Ivanov.

Deputatul a menționat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre o decizie concretă în privința unui eventual moratoriu asupra executărilor sau altor măsuri de sprijin, întrucât acestea trebuie discutate între mai multe ministere și instituții.

„Ce soluții se vor adopta, vom vedea. Când va fi moratoriu sau altă măsură, nu pot spune nici eu, nici ministra. O soluție trebuie discutată și găsită în comun, pentru că problema nu ține doar de Ministerul Agriculturii. Este nevoie de implicarea mai multor ministere, pentru a identifica o variantă viabilă care să rezolve definitiv această situație, nu doar să o amâne”, a explicat parlamentarul.

Potrivit lui Ivanov, scopul autorităților este de a preveni repetarea situațiilor în care fermierii ajung în incapacitate financiară sau în litigii, deși statul a investit deja resurse în dezvoltarea lor.

„Nu este vorba doar despre câți fermieri sunt afectați, ci despre faptul că se comite o nedreptate. Sunt oameni în care s-au investit bani publici, iar acum riscă să piardă totul. Nu putem vorbi despre atragerea de noi investiții, dacă nu avem grijă de cei care deja au investit. Există și agricultori care au profitat de lacunele legii, dar majoritatea sunt oameni corecți, care au nevoie de o soluție clară și echitabilă. Asta căutăm — o soluție viabilă, cu impact minim asupra bugetului țării”, a conchis Sergiu Ivanov.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Feb. 2026, 17:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Feb. 2026, 17:22 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În anul 2025, Uniunea Europeană a rămas una dintre principalele piețe de desfacere pentru fructele moldovenești, raportat la ponderea în valoarea totală a exporturilor, arată datele prezentate de MoldovaFruct. Livrările către statele UE au însumat aproximativ 126 de mii de tone, ceea ce reprezintă circa 50% din totalul exporturilor de fructe ale Republicii Moldova.

Deși volumul exportat pe piața europeană a fost ușor mai mic față de 2024, valoarea totală a livrărilor a crescut, fapt care confirmă că UE rămâne o piață stabilă și profitabilă pentru producătorii și exportatorii moldoveni.

Potrivit MoldovaFruct, exporturile de prune și struguri au fost cele mai active pe piața UE în 2025, cele două categorii au cumulat peste 75 de mii de tone. Exporturile de mere au continuat să fie semnificative, însă cu un ritm mai moderat comparativ cu alte categorii. În contrast cu piețele din CSI, unde volumele rămân importante, dar volatile, piața europeană a oferit stabilitate, diversificare și o valoare adăugată mai mare.

În ceea ce privește distribuția pe țări, România se detașează clar drept principalul partener strategic al Republicii Moldova. În 2025, România a absorbit aproximativ 77 de mii de tone de fructe moldovenești, în valoare de circa 72 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din exporturile totale de fructe ale țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!