Oleg Budza: „Este necesar de a promova și susține deschiderea afacerilor”. Ce mai solicită CNSM

22 Mart. 2021, 15:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Mart. 2021, 15:16 // Actual //  MD Bani

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) susține că este relevant ca acțiunile care ar viza subvenționarea directă a salariilor în cazul situațiilor de suspendare a activității, staționare sau șomaj tehnic al lucrătorilor să continue. Este vorba despre cel puțin cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei – 2 935 de lei. În acest context, CNSM a înaintat o scrisoare către premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

Sindicatele menționează că datorită acestor acțiuni va fi menținută relația de muncă dintre angajator și lucrător și, ulterior, ar permite o revenire mai ușoară la activitatea normală a unităților economice.

Potrivit sindicatelor cel mai mult au nevoie de ajutor părinții ai căror copii frecventează școala, însă activitatea acestora a fost restricționată și tinerii.

Potrivit CNSM, urmează a fi elaborat un mecanism de susținere a părinților cu copii care frecventează aceste instituții.

Președintele Confederației, Oleg Budza, susține că pentru a menține tinerii pe piața muncii internă este necesar de a promova și susține pe larg deschiderea afacerilor proprii, inclusiv prin acordarea unor credite preferențiale cu rată redusă a dobânzii, precum și includerea tinerilor în programe de recalificare și de formare profesională.

„Salariul rămâne a fi o sursă importantă de venit și lipsa lui afectează semnificativ nivelul de trai al lucrătorilor. Din aceste considerente, este necesară menținerea ritmului de creștere a salariilor și neadmiterea acumulării restanțelor la plata salariilor”, a accentuat Budza, citat într-un comunicat de presă al CNSM.

Sindicaliștii mai propun și alte măsuri privind simplificarea procedurilor de înregistrare a șomerilor la ANOFM și identificarea soluțiilor de majorare a bugetului pentru alocațiile de șomaj; intensificarea măsurilor de asigurare a securității și sănătății în muncă, nemijlocit care se referă la prevenirea infectărilor la locul de muncă. De asemenea, este vorba despre promovarea negocierilor colective și reglementarea situațiilor dificile create de pandemie prin încheierea contractelor colective de muncă.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!