Ora de Live cu Traian de la Castel Mimi Wine Resort, unde au loc pregătiri pentru Festivalul VinOpera

05 Sept. 2024, 21:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Sept. 2024, 21:58 // Actual //  bani.md

Pregătiri pe ultima sută de metri la Castel Mimi Wine Resort, unde mâine va avea loc cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică VinOpera. Colegul nostru Traian Stoianov a surprins instalarea scenei de către muncitori, scenă pe care vor urca peste 100 de artişti instrumentişti şi solişti cu renume internaţional, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru.

Surpriza serii va fi prezenţa, pentru prima dată în Republica Moldova, a sopranei Elena Moşuc, câştigătoarea prestigiosului concurs Oscar della Lirica, devenid astfel, una dintre cele mai valoroase soprane ale lumii.

Spectatorii se vor putea bucura de muzică clasică, vin de înaltă calitate şi bucate alese, pregătite de bucătarii restaurantului „Bufniţa Albă”.

„Bucătarii noştri sunt în toiul pregătirilor meniului select care va fi servit la cina de la balcon, de unde oaspeţii noştri vor avea ocazia să se delecteze nu doar cu bucatele delicioase ale restaurantului nostru, dar şi să savureze din muzica de calitate de la festival. Vom avea surprize gastronomice. În pavilionul nostru vom avea bufetul VinOpera unde vă veţi putea delecta cu bucate alese”.

Realitatea Live

09 Ian. 2026, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2026, 12:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a încasat în anul 2025 41,15 miliarde de lei la bugetul de stat, cu 2,87 miliarde de lei mai mult decât în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 7,5%, arată datele oficiale ale instituției.

Structura încasărilor arată că TVA-ul la import rămâne principala sursă de venit, cu 66,6% din total, urmat de accize – 26,8% și taxa vamală – 6,4%.

Potrivit raportului, TVA-ul la import a însumat 27,4 miliarde de lei, în creștere cu 1,95 miliarde de lei (+7,7%) față de 2024. Accizele la import au ajuns la 11,01 miliarde de lei, cu 745,8 milioane de lei mai mult decât anul precedent (+7,3%).

Cele mai mari contribuții la accize au venit din: produsele petroliere importate, care au adus 4,62 miliarde de lei (+14,4%), produsele din tutun – 3,65 miliarde de lei (+0,1%) și mijloacele de transport importate – 2,15 miliarde de lei (+8,2%).

În același timp, unele categorii au înregistrat scăderi, inclusiv accizele la gazele lichefiate (–2,4%), băuturile alcoolice tari (–7,8%) și vinurile importate (–19,7%).

Taxa vamală a generat 2,63 miliarde de lei, cu 6,7% mai mult decât în 2024, în timp ce taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a scăzut la 50,7 milioane de lei (–12,5%).

Datele arată că bugetul de stat a fost alimentat în 2025 în principal din importuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!