Orășelul European ajunge duminică la Soroca. Te așteaptă târg de produse, concursuri și concert de Vali Boghean

18 Mai 2022, 13:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mai 2022, 13:22 // Actual //  MD Bani

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre ale UE, marchează Ziua Europei 2022 printr-o serie de evenimente culturale și educative, în mai multe regiuni din Republica Moldova. Astfel, pe 22 mai, locutorii din raionul Soroca sunt așteptați la Orășelul European.

Evenimentul va avea loc în Parcul Cetății Soroca. Orășelul European va găzdui o serie de activități culturale și interactive pentru toată lumea, inclusiv pentru copii, organizate de proiectele finanțate de UE, târg de produse și degustare, concursuri, cursuri de măiestrie și ateliere de lucru. Evenimentul va culmina cu un concert susținut de Vali Boghean Band și cu iluminarea Cetății Soroca în culorile Uniunii Europene.

În acest an, Ziua Europei este organizată sub genericul „SOLIDARITATE PENTRU PACE”, iar activitățile planificate vor evidenția atât cultura și valorile Uniunii Europene, cât și asistența oferită de UE și statele sale membre, în spiritul Echipei Europa, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

„Dragi prieteni, Ziua Europei este marcată în acest an într-un context care ne-a întristat și tulburat profund. În Ucraina, un război crud și nejustificat ucide oameni nevinovați. Localități întregi sunt distruse de ferocitatea forțelor militare ruse. Astăzi, mai mult ca oricând, valorile care stau la baza creării și activității Uniunii Europene – unitatea, solidaritatea, pacea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, în special a dreptului fundamental la viață – devin indispensabile. Războiul din țara vecină aduce pentru noi toți datoria personală de a proteja pacea. Astfel, doresc să vă invit să primiți pacea în casele dumneavoastră: Solidaritatea pentru pace este principalul mesaj pe care dorim să-l transmitem în cadrul activităților planificate cu ocazia Zilei Europei”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Evenimente adiționale pentru a marca Ziua Europei 2022 vor fi organizate la Cahul și Ștefan Vodă, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), autoritățile locale și rețeaua de Eurocluburi și Centre de Informare Europeană din întreaga țară.

Tradiționalul Festival de Film și Cultură Europeană va fi difuzat la TV și ONLINE, în perioada 16 – 31 mai.

Evenimentele dedicate Zilei Europei se vor desfășura în perioada 9 – 31 mai, iar agenda poate fi accesată AICI. Vă invităm să fiți parte la aceste evenimente creative organizate cu prilejul Zilei Europei!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!