Patru noi poduri peste Prut: Bucureștiul a desemnat câștigătorul proiectării

09 Ian. 2025, 18:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2025, 18:22 // Actual //  Ursu Victor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de la București a anunțat câștigătorul licitației pentru „Servicii de proiectare – faza Studiu de Fezabilitate” aferente construcției a patru poduri noi peste râul Prut, care vor conecta România și Republica Moldova.

Obiectivele vizate:

1. Pod nou Stânca (RO) – Costești (MD)

2. Pod nou Bumbăta (RO) – Leova (MD)

3. Pod nou Fălciu (RO) – Leca (MD)

4. Pod nou Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD)

Licitația a fost câștigată de SC LIKE CONSULTING SRL, care va realiza studiile de fezabilitate pentru fiecare dintre cele patru loturi la un preț de 1.100.000 lei fără TVA per lot.

Durata fiecărui contract este de 12 luni, timp în care vor fi realizate studiile necesare pentru demararea construcției podurilor. Proiectele au scopul de a:

Crește capacitatea de transport între România și Republica Moldova;

Facilita conectarea Republicii Moldova la rețelele europene de transport TEN-T;

Optimizarea fluxului de mărfuri către Portul Constanța;

Elimina blocajele din punctele de trecere a frontierei.

Contractele sunt finanțate din bugetul de stat al României. După finalizarea perioadei legale pentru depunerea contestațiilor și soluționarea acestora, CNAIR va semna contractele cu ofertantul câștigător, după obținerea tuturor avizelor necesare.

 

 

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.