Premierul Dorin Recean: Criza energetică, o oportunitate pentru transformarea economiei în una mai eficientă

09 Ian. 2025, 19:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Ian. 2025, 19:52 // Actual //  MD Bani

Premierul Dorin Recean a discutat cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație despre necesitatea ajustării consumului de energie la nivelul întreprinderilor și importanța investițiilor în eficiența energetică. Potrivit șefului Executivului, menținerea competitivității și combaterea inflației rămân priorități în contextul crizei energetice, iar adaptarea la prețurile pieței de energie electrică este esențială pe termen lung.

„Obiectivul nostru este să avem o perioadă de tranziție în care vom investi în eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă, așa încât să cheltuim mai puțin. Până atunci, vom sprijini industria alimentară prin măsuri pe termen scurt și lung. Să nu uităm că actuala criză reprezintă o provocare, dar și o oportunitate de a transforma economia noastră în una mai eficientă și mai durabilă”, a declarat premierul Dorin Recean.

În cadrul discuției, premierul a anunțat pregătirea unui program de compensații pentru mediul de afaceri, care va fi lansat în perioada următoare, și a vorbit despre un mecanism de ajutor de stat destinat investițiilor din industria Republicii Moldova. Acesta va sprijini producătorii care doresc să-și modernizeze afacerile, inclusiv în direcția eficienței energetice.

Reprezentanții industriei au solicitat sprijin pentru subvenționarea proiectelor de instalare a panourilor solare și realizarea auditurilor energetice, precum și revizuirea taxelor vamale pentru materia primă importată. În același timp, aceștia au prezentat măsurile deja implementate pentru reducerea consumului de energie electrică, cum ar fi instalarea senzorilor de oprire automată a luminii și utilizarea becurilor LED.

Guvernul urmează să anunțe în curând detalii despre programele de sprijin pentru companii, cu scopul de a transforma criza energetică într-o oportunitate pentru o economie mai sustenabilă și mai competitivă.

 

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.