Piața de asigurări din Republica Moldova a crescut de 1,3 ori în primul semestru

21 Sept. 2022, 09:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2022, 09:22 // Actual //  bani.md

Piața de asigurări din Republica Moldova a consemnat, în primul semestru 2022, o evoluție pozitivă a primelor brute subscrise, care au înregistrat un volum de 1,181 miliarde de lei, de 1,3 ori mai mult față de perioada similară a anului precedent, arată datele Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Cele mai multe prime brute subscrise au fost înregistrate de Moldasig în sumă de 221,7 mil. de lei urmată de General Asigurări – 168,4 mil. de lei, Astera Grup – 161,6 mil. de lei, Grawe Carat – 161,2 mil. de lei, Donaris Group – 136,4 mil. de lei, iar Intact asigurări încheie top șase cu prime brute subscrise în sumă de 127,6 mil. de lei.

Celelalte cinci companii de asigurări au avut mai puține prime brute subscrise. Acord Grup – 67,3 mil. de lei, Transelit – 64,5 mil. de lei, Moldcargo – 62,9 mil. de lei și Garanție – 9,9 mil. de lei.

În prima jumătate a anului 2022, companiile au achitat despăgubiri și îndemnizații de asigurare în sumă de peste 391,3 mil. lei, în creștere cu 27,0%, față de semestrul I din 2021. Daunele achitate în baza polițelor de asigurări generale au însumat 369,6 mil. lei sau 94,5% din totalul despăgubirilor plătite, iar îndemnizațiile achitate în baza polițelor de asigurări de viața au constituit aproximativ 21,6 mil. lei, în creștere cu 29,2%.

Profitul companiilor de asigurări în prima jumătate de an a constituit 144 mil. de lei.

 

 

22 Sept. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis reducerea la 0% a plăților regulatorii achitate de titularii de licență, începând cu 1 octombrie. Măsura va fi valabilă până la sfârșitul anului.

Decizia vizează companiile din sectoarele electroenergetic, gaze naturale, termoenergetic, piața produselor petroliere, precum și operatorii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

Până acum, plata regulatorie constituie 0,3% din veniturile obținute din activitățile reglementate în sectoarele energiei și produselor petroliere, iar pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare – 0,2%.

Potrivit ANRE, măsura a fost adoptată în urma unei analize interne privind politica de guvernanță și responsabilitatea instituției în contextul economic și social actual.

„Prin aceste măsuri, Agenția urmărește să asigure o abordare responsabilă și eficientă în gestionarea resurselor financiare și un echilibru între necesarul real de finanțare pentru exercitarea atribuțiilor sale legale și reducerea sarcinii financiare asupra titularilor de licență din sectoarele reglementate”, precizează ANRE.

Agenția susține că reducerea plăților regulatorii nu va afecta capacitatea instituției de a-și desfășura în condiții normale activitatea de reglementare și monitorizare.

Totodată, ANRE amintește că remunerația directorilor Consiliului de Administrație a fost redusă cu 25%, măsură aprobată încă din februarie 2026. Decizia face parte, potrivit instituției, din măsurile de eficientizare a gestionării resurselor și de adaptare la contextul economic și social actual.