Piața imobiliară își reduce din turații! Vânzătorii țin cu dinții de prețul apartamentelor

15 Oct. 2022, 09:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Oct. 2022, 09:24 // Actual //  bani.md

Scumpirile din ultimul au majorat prețurile la  apartamentele din Chișinău. Nicolai Probin, administratorul Ador Imobil a declarat pentru RUPOR.MD  că, în prezent, pe piața imobiliară se atestă o reducere a tranzacțiilor. Cauza este scumpirea creditelor, dar și inflație. Achizițiile sunt făcute  preponderent cu bani cash.

Referindu-se la prețuri, Porubin spune că: „nu observam că vânzătorii au redus prețurile, dimpotrivă în prezent se atestă un aflux al ofertelor de apartamente. Cumpărătorului dacă îi place apartamentul atunci negociază prețul. Dacă anterior se făcea un rabat de 1000 – 1500 euro, în prezent se poate ajunge și la 3000 de euro”.

Oferta de apartamente a rămas neschimbată, în timp ce cererea s-a dus în jos

„Populația se uită în primul rând la apartamentele noi, dar în condițiile în care există un moratoriu pe construcții prețurile se mențin la un nivel înalt, dar cine vrea să cumpere cu bani mai puțini se uită la piața secundară”, a explicat Porubin.

În varianta albă cele mai căutate apartamente cu o cameră – 45-50 metri pătrați, la cele cu două camere suprafața ajunge la 60-80 metri pătrați, iar cele cu trei odăi de la 80-110 metri pătrați.

Prețul mediu al locuințelor noi variază de la 900 la 1000 euro metrul pătrat, cu reparație ajunge la 1200 euro. Pe piața secundară prețurile sunt de la 850 la 950 euro metru pătrat.

24 Sept. 2026, 12:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Sept. 2026, 12:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Urbanistul Mihai Moțcanu-Dumitrescu a prezentat miercuri, 23 septembrie, trei studii pentru noul Plan Urbanistic General al capitalei, la a treia rundă de consultări publice (CP-03) privind PUG Chișinău 2040. Documentele analizează dezvoltarea economică, infrastructura edilitară și serviciile publice, potrivit Primăriei.

Moțcanu-Dumitrescu este cadru didactic la Universitatea „Ion Mincu” din București și la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Cele trei studii discutate în cadrul CP-03 fac parte din setul celor 12 studii de fundamentare pentru elaborarea PUG Chișinău 2040. În primele două runde au fost consultate șase studii privind circulația și transporturile, cooperarea teritorială, profilul sociologic și socio-demografic, locuirea și dezvoltarea teritorială. Alte trei studii urmează să fie supuse consultării publice în cadrul unei runde ulterioare.

Studiile de fundamentare vor contribui la elaborarea concepției PUG Chișinău 2040 și la definirea viitoarelor direcții de dezvoltare urbană.

Reactualizarea documentului este necesară în contextul transformărilor prin care a trecut municipiul de la aprobarea actualului Plan Urbanistic General, în anul 2007, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea zonelor rezidențiale, mobilitatea, infrastructura și necesitățile locuitorilor.

La discuții a participat și viceprimara municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru, care a subliniat importanța unei fundamentări solide a studiilor și a unei participări cât mai largi la procesul de consultare. Aceasta a menționat că, în baza studiilor, urmează să fie conturate propunerile relevante pentru dezvoltarea municipiului, iar recomandările și observațiile recepționate în perioada consultării vor fi colectate și analizate. Ulterior, va fi prezentat feedback privind modul în care acestea vor fi reflectate în documentele finale.

Consultarea continuă până pe 7 octombrie. Propunerile pot fi trimise pe platformele pug.chisinau.md și consultari.dgaurf.md, la adresa pug@dgaurf.md sau la sediul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.