Reglementările drastice și salariile în plic lasă fără bani antreprenorii de la sat

14 Oct. 2022, 12:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Oct. 2022, 12:36 // Actual //  bani.md

Persoanele care fac afaceri la sat riscă să rămân fără accesul la finanțare urmare a reglementărilor drastice cu privire la acordarea împrumuturilor, constată economistul Veaceslav Ioniță în emisiunea săptămânală „Analize ecoonomice”.

„Atât timp cât la sate, practic în proporție de 90%, veniturile persoanelor fizice sunt neoficiale, provin din activități agricole, în astfel de condiții posibilitatea acestora de a se împrumuta de la bănci pentru a desfășura o activitate economică/agricolă este zero”.

Veaceslav Ioniță opinează că activitatea de creditare a persoanelor fizice, care practică antreprenoriatul, era destul de slabă. O creștere plăpândă a început să fie înregistrată după căderea continuă de până 2018, dar acum există riscul să fie stopată, deoarece persoanele fizice din mediul rural, care câștigă din activitățile lor agricole nu pot să demonstreze proveniența banilor. „În 2014 moldovenii au luat 1,5 miliarde de lei credite pentru desfășurarea unei activități economice. După am avut un bum de creditare, oamenii luat credite de consum, ipotecare, însă creditele pentru activitatea economică au scăzut continuu până în 2018, ajungând la 0,74 de miliarde de lei. Din 2018 avem o creștere continuă, deși incomparabil de mică față de creditele pe care le-au accesat pentru consum. Însă, anul acesta avem un risc real ca această creștere început în 2018 să fie stopată”, a atenționat economistul.

În opinia sa, creditarea persoanelor fizice pentru activități antrepenoriale, în mod special creditarea persoanelor fizice din zonele rurale și creditarea persoanelor fizice în domeniul agricol sunt practic ramuri cele mai vulnerabile atunci când vine vorba de justificarea veniturilor, în condiția în care oamenii au venituri, care sunt legale, însă nu sunt oficiale. „Trebuie să oferim omului o șansă ca să poată lua împrumuturi, să poată desfășura activități agricole și să nu fie stopată creșterea creditării persoanelor fizice în domeniul antreprenoriatului”, a conchis expertul.

 

 

09 Oct. 2026, 15:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2026, 15:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania olandeză ASML domină clasamentul celor mai valoroase companii listate la bursă din Europa, cu o capitalizare de peste 670 de miliarde de dolari, în timp ce Republica Moldova este reprezentată de maib, evaluată la doar 912 milioane de dolari. Diferența este uriașă: gigantul tehnologic din Țările de Jos valorează de aproximativ 735 de ori mai mult decât liderul pieței bursiere moldovenești.

Datele se regăsesc într-o analiză publicată de Visual Capitalist, care prezintă cele mai valoroase companii listate la bursă din 42 de țări europene. Clasamentul a fost realizat în baza capitalizării bursiere, utilizând informații de la StockAnalysis.com și bursele locale, disponibile la 29 septembrie 2026 sau la cea mai recentă dată de tranzacționare.

ASML, companie specializată în producerea echipamentelor necesare fabricării celor mai avansate cipuri, ocupă detașat prima poziție în Europa. Valoarea sa de piață, de 670,27 miliarde de dolari, este aproape dublă față de cea a băncii HSBC din Marea Britanie, evaluată la 342,35 miliarde de dolari, și a grupului farmaceutic elvețian Roche, cu 341,5 miliarde de dolari.

Germania este reprezentată de Siemens, cu o capitalizare de 246,27 miliarde de dolari, Franța de L’Oréal, evaluată la 230,18 miliarde de dolari, iar Spania de Banco Santander, cu 205,11 miliarde de dolari. Urmează producătorul farmaceutic danez Novo Nordisk, cu 168,61 miliarde de dolari, și grupul industrial Eaton din Irlanda, cu 168,28 miliarde de dolari.

În Europa de Est, diferențele sunt considerabile. Cea mai valoroasă companie din Polonia este grupul energetic Orlen, cu aproximativ 44 de miliarde de dolari, în timp ce România este reprezentată de Hidroelectrica, cu 17 miliarde de dolari. În Ungaria, OTP Bank valorează aproximativ 36 de miliarde de dolari, iar în Cehia grupul energetic ČEZ ajunge la 34 de miliarde de dolari.

Republica Moldova se situează în partea inferioară a clasamentului, cu maib, a cărei capitalizare bursieră este estimată la 912 milioane de dolari. Prin comparație, Hidroelectrica din România valorează de aproape 19 ori mai mult, iar Orlen din Polonia de aproximativ 48 de ori mai mult.

Totuși, Moldova depășește câteva piețe europene mai mici. În Muntenegru, cea mai valoroasă companie listată, EPCG, este evaluată la 884 de milioane de dolari, iar în Letonia, Eleving Group are o capitalizare de aproximativ 212 milioane de dolari.

Analiza scoate la iveală și o particularitate a economiei europene: băncile domină piețele bursiere naționale. Instituțiile bancare ocupă prima poziție în 15 țări, iar dacă sunt incluse companiile de asigurări și investiții, sectorul financiar conduce în 18 dintre cele 42 de state analizate. Alte zece țări sunt dominate de companii din energie și utilități.

Un alt caz este Novo Nordisk. Producătorul medicamentelor Ozempic și Wegovy era, în 2024, cea mai valoroasă companie europeană, cu o capitalizare de peste 650 de miliarde de dolari. Între timp, grupul danez a pierdut peste 70% din valoarea sa bursieră, pe fondul concurenței tot mai puternice din partea companiei americane Eli Lilly.

Autorii analizei atrag atenția și asupra dificultăților Europei de a produce noi giganți economici. Potrivit unui raport elaborat în 2024 de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în Uniunea Europeană nu a fost creată de la zero, în ultimii 50 de ani, nicio companie care să ajungă la o valoare de peste 100 de miliarde de euro.