Piața imobiliară! Prețurile locuințelor iau o turnură neașteptată în Capitală

24 Mai 2024, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mai 2024, 10:41 // Actual //  bani.md

La finele primului trimestru al anului 2024, în municipiul Chișinău s-a înregistrat o creștere accelerată a prețurilor de ofertă pentru proprietățile rezidențiale în comparație cu trimestrul precedent. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Indicele Prețurilor la Proprietățile Rezidențiale (RPPI) pentru perioada de referință a constituit 156,3%, ceea ce reprezintă o creștere de 9,8 puncte procentuale față de sfârșitul trimestrului IV 2023 și o creștere de 9,4 puncte procentuale față de sfârșitul trimestrului I al anului trecut.

Conform datelor BNM, indicele RPPI corespunzător prețurilor pe piața imobiliară rezidențială primară a fost de 166,2%, în creștere cu 8,5 puncte procentuale față de trimestrul IV 2023 și cu 10,7 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, indicele RPPI corespunzător prețurilor pe piața imobiliară rezidențială secundară a constituit 150,3%, în creștere cu 10,4 puncte procentuale față de trimestrul IV 2023 și cu 8,9 puncte procentuale față de trimestrul I 2023.

Indicele RPPI reprezintă o măsură a evoluției prețurilor la proprietățile rezidențiale din Chișinău și este esențial pentru analiza evoluțiilor și riscurilor legate de piața imobiliară. Acesta descrie gradul de relație dintre piața imobiliară și sustenabilitatea financiară.

În prezent, acoperirea indicelui RPPI este limitată la municipiul Chișinău și include evoluțiile atât pe piața primară (proprietăți tranzacționate pentru prima dată), cât și pe piața secundară (proprietăți aflate deja pe piață). Banca Națională a Moldovei colectează date privind ofertele de vânzare a proprietăților de pe o gamă largă de platforme de listare, utilizând un algoritm de „web scraping”. Indicele RPPI este calculat trimestrial pe baza proprietăților listate pentru vânzare în cursul trimestrului relevant, iar ponderile de agregare sunt actualizate anual, reprezentând o medie a numărului total de tranzacții din ultimii trei ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!