Planul lui Trump de a învinge Rusia cu petrol ieftin, contestat de Putin

25 Ian. 2025, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Ian. 2025, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

Scăderea prețurilor globale la petrol, menționată de fostul președinte al SUA Donald Trump ca un mijloc de presiune asupra Rusiei, ar dăuna economiei americane. Această opinie a fost exprimată vineri de președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune „Rossia 1”.

„Atât Rusia, cât și SUA sunt nu doar cei mai mari producători de petrol, ci și cei mai mari consumatori”, a subliniat Putin. „Asta înseamnă că prețurile prea mari sunt dăunătoare atât pentru economia noastră, cât și pentru cea americană, deoarece producția internă de bunuri necesită utilizarea resurselor energetice. Însă prețurile prea mici sunt la fel de dăunătoare, deoarece subminează capacitatea companiilor energetice de a investi.”

Putin l-a descris pe Trump drept un om „inteligent” și „pragmatic”, afirmând: „Mă îndoiesc că va lua decizii care să afecteze economia americană.”

Declarațiile vin în contextul în care Donald Trump a anunțat recent, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, planuri de reducere a prețurilor globale la petrol pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Potrivit acestuia, SUA intenționează să coopereze cu Arabia Saudită și alte țări OPEC pentru a realiza acest obiectiv. „Putem opri acest război reducând prețurile la petrol. Este iresponsabil că acest lucru nu s-a făcut până acum. Vom reduce prețurile, iar Rusia va înceta imediat războiul cu Ucraina”, a declarat Trump.

Anterior, Robert Wilkie, un membru al echipei de tranziție a lui Trump, a amenințat Kremlinul cu prăbușirea prețurilor petrolului la 40 de dolari sau mai puțin dacă Putin nu acceptă o înțelegere privind Ucraina. Wilkie a afirmat că o astfel de scădere a prețurilor „va exercita o presiune extraordinară asupra economiei militare a Rusiei” și ar putea duce la „falimentul” acesteia.

În timpul campaniei sale electorale, Trump a promis o extindere masivă a producției de petrol și gaze în SUA, sub sloganul „Pumpează, baby, pompează!”. El a anunțat o creștere planificată de 15% a producției de petrol, echivalentă cu 3 milioane de barili pe zi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.