Populația a vândut mai mulți dolari și euro, însă cererea din businessului a fost cu 43 de milioane de dolari mai mare

24 Iun. 2024, 16:44
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
24 Iun. 2024, 16:44 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În luna mai 2024, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a atins 90,1%, în creștere față de 88,2% în luna aprilie 2024, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Comparativ cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu 43,4 milioane USD (+19,5%), în timp ce cererea netă de valută din partea agenților economici s-a majorat cu 42,9 milioane USD (+17,0%).

Pe parcursul lunii de raportare, Banca Națională a Moldovei (BNM) nu a efectuat intervenții pe piața valutară locală. În mai, leul moldovenesc s-a apreciat, în valori medii, cu 0,3% față de dolarul SUA, ajungând la un curs de 17,7340 USD/MDL comparativ cu 17,7919 USD/MDL în luna aprilie. Potrivit valorilor de la finele lunii mai, leul s-a apreciat cu 0,7% în raport cu dolarul SUA.

În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, moneda unică europeană a continuat să dețină ponderea majoritară, reprezentând 66,3% din total.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2026, 11:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reforma salarială pregătită de Guvern, pentru care sunt prevăzute 3,2 miliarde de lei, nu va elimina inechitățile dintre angajații sectorului bugetar. Deși Ministerul Finanțelor propune introducerea unei valori de referință de bază de 4.200 de lei, sistemul va păstra încă cinci valori derogatorii, ceea ce înseamnă că diferențele de salarizare vor continua să existe. Uniformizarea grilei prin aplicarea unei singure valori de referință rămâne doar un obiectiv pentru anii următori.

Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Maia Savva, a recunoscut că actualul sistem de salarizare a fost distorsionat de introducerea repetată a unor valori de referință diferite pentru diverse categorii de angajați. În prezent, există zece asemenea valori, stabilite prin legile bugetare anuale, iar reforma propusă va reduce numărul acestora, fără a elimina complet derogările.

„Noi, la moment, acum avem 10 valori de referință conform legii bugetare anuale, de ceea ce și-a distorsionat grila de salarizare pe care o avem”, a declarat Maia Savva.

Potrivit oficialului, noul mecanism va prevedea o valoare de referință de bază de 4.200 de lei, însă vor fi menținute și cinci valori derogatorii, aplicabile anumitor categorii de personal. Ministerul Finanțelor intenționează să reducă treptat aceste excepții, fără a anunța deocamdată un termen concret pentru eliminarea lor definitivă.

Mai mult, Savva a făcut trimitere la concluziile unui raport elaborat de experți, potrivit căruia un sistem salarial cu adevărat echitabil ar trebui să funcționeze în baza unei singure valori de referință pentru întreaga grilă bugetară.

„Conform raportului care a fost realizat de către experți, să avem obiectivitate și echitate asupra grilei de salarizare, ar fi și ar trebui să tindem să avem doar o singură valoare de referință aplicată pentru grila de salarizare”, a afirmat reprezentanta Ministerului Finanțelor.

Astfel, deși autoritățile își propun să corecteze dezechilibrele acumulate în sistemul de salarizare, reforma nu va aduce imediat o uniformizare a mecanismului de calcul. Angajații din diferite domenii bugetare vor continua să fie remunerați în baza unor valori de referință distincte, în funcție de derogările păstrate în legislație.

Reforma are un impact bugetar estimat la 3,2 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ un miliard de lei este destinat majorărilor salariale din educație, unde creșterea medie anunțată este de 14,4%. Alte 845 de milioane de lei vor fi direcționate către personalul tehnic și muncitoresc din sectorul bugetar.

În total, cele două categorii vor absorbi aproximativ 1,85 miliarde de lei, echivalentul a aproape 58% din costul estimat al reformei.