Potenţialul cumpărător al Signature Bank nu va fi obligat să renunţe la activităţile din piaţa crypto

17 Mart. 2023, 13:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2023, 13:20 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Una dintre agenţiile americane de supraveghere din piaţa bancară (Federal Deposit Insurance Corporation – FDIC) a ieşit cu o poziţie oficială după ce presa internaţională a relatat joi că orice potential cumpărător al băncii falimentare Signature Bank va fi obligat să renunţe la activităţile din piaţa crypto, potrivit CoinDesk.

FDIC respinge informaţia relatată de agenţia de presă Reuters şi spune că agenţia nu va impune o astfel de regulă.

Banca americană Signature Bank este la vânzare după ce a fost închisă de autorităţi la finalul săptămânii trecute.

Închiderea băncii din New York a venit la două zile după colapsul Silicon Valley Bank (SVB) şi la mai puţin de o săptămână după închiderea Silvergate Bank. Toate cele trei bănci erau cunoscute drept instituţii financiare deschise spre piaţa crypto.

În cazul Signature Bank, clienţii crypto reprezentau un sfert din totalul depozitelor. Banca este acum investigată de Departamentul de Justiţie din SUA şi de autoritatea de supraveghere americană (SEC) pentru că nu ar fi aplicat standarde de monitorizare destul de stricte, ceea ce ar fi lăsat loc pentru activităţi de spălare a banilor.

A fost deschis chiar un proces împotriva Signature Bank în luna februarie, în care banca este acuzată că a fost complice la „frauda FTX”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Feb. 2026, 18:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Feb. 2026, 18:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Două proiecte de lege care vizează modernizarea cadrului legal al pieței asigurărilor și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene au fost supuse consultării publice. Inițiativele au fost elaborate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și sunt promovate de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu principiile transparenței decizionale.

Potrivit autorităților, noile reglementări propun un cadru normativ actualizat, cu termene clare de intrare în vigoare în perioada 2028–2029, fără a introduce modificări imediate pentru consumatori și pentru piața asigurărilor. Scopul este consolidarea stabilității sectorului, creșterea protecției asiguraților și apropierea treptată de practicile europene.

Primul proiect vizează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) și urmărește armonizarea regulilor din Republica Moldova cu cele aplicate în Uniunea Europeană. Documentul clarifică rolurile instituțiilor implicate: BNM va exercita supravegherea companiilor de asigurări, iar Comisia Națională a Pieței Financiare va gestiona relația contractuală cu clienții, inclusiv constatarea și plata despăgubirilor.

Proiectul mai prevede trecerea la un sistem de stabilire liberă a tarifelor RCA, în linie cu practicile europene, precum și majorarea limitelor de despăgubire pentru a oferi o protecție mai ridicată persoanelor prejudiciate. Totodată, este creat cadrul pentru un sistem informațional modern în domeniul RCA, care va asigura evidența centralizată a polițelor și a daunelor.

Implementarea va fi etapizată, iar prevederile legii vor intra în vigoare peste doi ani. Dispozițiile privind prima unică ce va acoperi RCA intern și asigurarea externă „Carte Verde” vor deveni aplicabile doar după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Al doilea proiect se referă la activitatea de asigurare și reasigurare și are ca obiectiv creșterea siguranței și stabilității pieței pentru consumatori. Noile reguli impun cerințe mai stricte de capitalizare, guvernanță și gestionare a riscurilor pentru companiile de asigurări, astfel încât acestea să își poată onora obligațiile față de clienți.

Documentul stabilește reguli clare privind organizarea conducerii, transparența acționariatului și managementul riscurilor. În același timp, sunt prevăzute cerințe proporționale pentru companiile mai mici, pentru a evita presiuni excesive asupra acestora.

Proiectul actualizează și cerințele privind capitalul minim al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate desfășurată, pentru a garanta resurse financiare suficiente în vederea achitării despăgubirilor.

Aplicarea noilor reguli va fi graduală. La intrarea în vigoare, companiile vor trebui să respecte cea mai mare parte a cerințelor, iar conformarea integrală va avea loc într-o etapă ulterioară. Se propune ca legea privind activitatea de asigurare și reasigurare să intre în vigoare la 1 ianuarie 2029.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!