Preşedintele chinez vrea o „reglementare mai dură a veniturilor mari”. Cum afectează aceasta mediul privat din China

18 Aug. 2021, 15:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Aug. 2021, 15:57 // Actual //  MD Bani

Preşedintele chinez Xi Jinping vrea o „reglementare mai dură a veniturilor mari”, semnalând că asaltul din ultimele zece luni asupra celor mai mari grupuri de tehnologie din ţară se extinde rapid atât la nivel economic, cât şi la nivel social, potrivit FT.

Presa controlată de stat a relatat că liderul comunist a subliniat nevoia pentru „reglementarea veniturilor excesiv de mari şi încurajarea grupurilor şi entităţilor cu venituri mari să dea mai mult înapoi societăţii”. Aceste declaraţii ar fi fost făcute în cadrul unei şedinţe a Comisiei Centrale pentru Finanţe şi Economie din cadrul Partidului Comunist, scrie Ziarul Financiar.

Conform comisiei, partidul a permis unor oameni şi regiuni „să se îmbogăţească primii” în deceniile de început ale aşa-numitei reforme din China, însă acum ar fi momentul pentru prioritizarea „prosperităţii comune pentru toţi”.

Cei mai bogaţi antreprenori din China au resimţit greutatea statului încă din noiembrie 2020, când oferta publică iniţială a grupului Ant a fost blocată. Aceasta ar fi trebuit să valoreze 37 de miliarde de dolari, dar a fost oprită după ce cunoscutul Jack Ma a criticat autorităţile de supraveghere financiară din China.

Mai recent, compania de ride-hailing Didi Chuxing a fost pedepsită de oficialii statului după ce ar fi ignorat avertismentele prin care i se cerea amânarea listării de 4,4 miliarde de dolari pe bursa din SUA.

„Datele care arată o stagnare a consumului au scos la iveală o nevoie urgentă pentru creşterea veniturilor populaţiei şi pentru o distribuţie mai corectă a averii”, a explicat Wang Jung, care activează în cadrul China Center for International Economic Exchanges, un think-tank din Beijing.

Un antreprenor chinez a declarat pentru FT că ambiţiile reînnoite ale statului care se concentrează pe inegalitate şi alte probleme sociale au transmis un semnal clar către sectorul privat, aşa cum a făcut-o şi pedepsirea companiei Didi Chuxing.

„Trimite un semnal foarte puternic către toate companiile. (…) Partidul vrea să aibă un cuvânt de spus în businessul tău şi vrea să fii mult mai supus”, a declarat antreprenorul care a cerut să nu fie identificat.

Mai mult, trei entităţi ale statului au preluat o participaţie de 1% într-o subsidiară a ByteDance, grupul din spatele popularei aplicaţii TikTok. Mutarea a venit la finalul lunii aprilie, iar ca rezultat oamenii statului au ocupat acum un loc în consiliul de administraţie al ByteDance.

Ceea ce s-a întâmplat în cazul ByteDance ridică un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea ca statul să înceapă să preia participaţii şi locuri în consiliile de administraţie ale marilor grupuri de tehnologie din China.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău