Preţurile la cereale sunt în creştere pe fondul îngrijorărilor cu privire la o scădere a producției

26 Apr. 2021, 11:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Apr. 2021, 11:39 // Actual //  MD Bani

Preţul porumbului a urcat joi la cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, pe fondul pariurilor că revenirea economiilor, cererea Chinei şi evoluţiile meteo nefavorabile vor goli silozurile, transmite Agerpres citând Bloomberg.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la porumb au înregistrat joi creşterea maximă permisă într-o singură zi. Contractul cu livrare în luna iulie a crescut cu 4,1% până la 6,315 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel de după luna mai 2013.
O apreciere similară s-a înregistrat în cazul grâului, unde contractul de referinţă s-a apreciat cu 5,3% până la 7,105 dolari per bushel, cel mai mare preţ din ultimii şapte ani. De asemenea, la soia boabe, contractul de referinţă a trecut de 15 dolari per bushel pentru prima dată după 2017.

Frigul şi seceta din unele regiuni alimentează îngrijorările că nu vor exista suficiente cereale şi oleagionase pentru a satisface necesităţile mari ale Chinei pentru nutreţuri sau pentru a acoperi cererea în creştere de biocombustibili, pe măsură ce economia mondială îşi revine după pandemia de coronavirus.

China este atât de interesată să cumpere mai mult porumb încât a început deja să îşi rezerve o parte din următoarea recoltă, iar cererea nu ar urma să încetinească în acest an. Investitorii au început să se îndrepte spre materiile prime agricole iar stocurile mondiale limitate înseamnă că evoluţiile meteo nefavorabile vor conduce la o nouă creştere a preţurilor.

„Ştim că acum există o cererea mondială enormă pentru cereale folosite ca nutreţ iar oamenii încep să se întrebe ce se va întâmpla dacă recolta Braziliei nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor. Fiecare zi fără ploi abundente duce la diminuarea producţiei estimate”, spune Joe Nussmeier, broker la firma americană Frontier Futures.

Fermierii americani au încetinit însămânţările pe fondul unor temperaturi scăzute care este posibil să fi afectat şi culturile de grâu, în cazul cărora recoltarea ar urma să înceapă peste câteva luni. În acelaşi timp, cea de a doua recoltă de porumb a Braziliei suferă de pe urma secetei astfel că cresc îngrijorările cu privire la o posibilă recoltă slabă.

Creşterea cotaţiilor futures la porumb face grâul mai atractiv pentru a fi folosit ca nutreţ pentru hrana vitelor, în special în condiţiile în care fermierii amână să îşi vândă porumbul pentru a profita de creşterile viitoare de preţ.

„În momentul de faţă porumbul se termină şi cea mai ieftină alternativă este grâul. Acesta înregistrează creşteri semnificative”, a spus Joe Nussmeier.

Departamentul american al Agriculturii a estimat recent că China va importa 28 de milioane de tone de porumb din toate ţările în sezonul 2020-2021. Chiar dacă în anul următor achiziţiile ar putea scădea până la 15 milioane de tone, este vorba de dublul cotei stabilite de Organizaţia Mondială a Comerţului care permite firmelor din China să importe porumb la un nivel mai mic de taxare.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.