Prima ședință în dosarul „Casa Modei și Asito” întors la J. Ciocana, după ce avocatul lui Platon ar fi umblat cu falsul

05 Iul. 2021, 08:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2021, 08:05 // Actual //  MD Bani

Luni, 5 iulie curent, are loc prima ședință de judecată după ce dosarul „Casa Modei” și al fostului sediu „Asito” au fost întoarse în prima instanță. Aceasta se va desfășura la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit IPN, cauza i-a revenit judecătorului de instrucție Sergiu Ciobanu, iar ședința va începe la ora 09:30.

Avocații Societății Comerciale „Continental Business Invest” SRL – entitatea juridică căreia îi aparține Casa Modei, îndeamnă comunitatea juridică, arcul guvernamental și societatea civilă să urmărească evoluțiile cauzei penale. „Rugăm comunitatea de profil să atragă atenția asupra riscului înregistrării unor precedente periculoase în justiția R.Moldova. De asemenea, solicităm organelor abilitate să se expună pe marginea cazului și să intervină întru stoparea gravelor abateri de la lege. În caz contrar, R.Moldova are toate șansele să susțină cu brio un nou test al rușinii în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului”.

La rândul lor, avocații lui Veaceslav Platon au afirmat în repetate rânduri că sediile  aparțin clientului lor și ele trebuie să revină în posesia lui.

SC „Continental Business Invest” SRL a declarat printr-un comunicat de presă emis vineri, 2 iulie 2021, că în data de 8 iunie 2021 Curtea de Apel „a interpretat legea în beneficiul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon și a admis recursul avocaților săi, cauza penală fiind întoarsă în instanța de fond, la un alt complet de judecată”. „Continental Business Invest” SRL consideră că hotărârea în cauză este una ilegală, având în vedere că deciziile judecătorilor de instrucție sunt de cele mai multe ori irevocabile. Un alt argument asupra căruia atrage atenția SC „Continental Business Invest”, este faptul că decizia Curții de Apel se sprijină, în fond, pe un test fals anti-Covid, prezentat instanței de către avocații lui Platon cu intenția de a-și argumenta absența la ședința de judecată.

28 Sept. 2026, 10:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 10:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tarifele la energia termică se vor majora în mai multe localități din Republica Moldova, potrivit proiectelor de hotărâre ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru consumatorii deserviți de Î.M. „Antermo” și de „Servicii Comunale Glodeni”.

La Comrat, tariful pentru energia termică furnizată de Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” urcă de la 3 035 de lei la  .393 de lei pentru o gigacalorie, fără TVA. Majorarea este de 1.358 de lei, sau aproximativ 44,7%. Noul tarif ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie

La Glodeni, scumpirea este și mai accentuată. Tariful Î.M. „Servicii Comunale Glodeni” crește de la 2 648 la 4 322 de lei/Gcal, adică cu 1.674 de lei sau aproximativ 63,2%.

Consumatorii deserviți de S.A. „Comgaz-Plus” ar urma să achite 3 835 de lei/Gcal, față de 2.980 de lei în prezent. Diferența este de 855 de lei, ceea ce înseamnă o scumpire de aproximativ 28,7%.

Cea mai mare creștere dintre cele patru întreprinderi este prevăzută pentru Î.M. „Antermo”. Tariful urcă de la 2 084 de lei la 3 544 de lei pentru o gigacalorie, cu 1 460 de lei mai mult. În termeni procentuali, majorarea ajunge la aproximativ 70,1%.

Noile tarife prevăzute în proiectele ANRE sunt, așadar: 4 393 lei/Gcal la Comrat, 4 322 lei/Gcal la Glodeni, 3 835 lei/Gcal la Comgaz-Plus și 3 544 lei/Gcal la Antermo.

Calculele ANRE arată că una dintre principalele componente ale costurilor este gazul natural. Prețul mediu al gazelor luat în calcul variază între 13 549 lei pentru o mie de metri cubi în cazul Comgaz-Plus și 15 009 lei la întreprinderea din Comrat.