Probleme în aprovizionarea cu lapte. Brânza ieftină din SUA îi ademenește pe europeni

13 Apr. 2022, 17:51
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Apr. 2022, 17:51 // Actual //  MD Bani

Europa, renumită pentru delicioasele sale sortimente de brânză precum gouda, brie sau mozzarella, se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu lapte, astfel că a început să cumpere din ce în ce mai multă brânză ieftină din SUA, transmite Bloomberg.

De exemplu, Ţările de Jos, unde cele mai recente date oficiale arată că importurile de brânză din SUA au explodat. În principal este vorba de felii de brânză care se pun deasupra burgerilor, conform Agerpres.

Mary Keough Ledman, analist la banca Rabobank, spune că totul are legătură cu preţurile mai mici la brânză în SUA, care ar putea conduce la achiziţii mai mari peste hotare. Costurile pentru producţia de lapte şi brânză au crescut în aproape toată lumea, în special în Europa.

Seceta și războiul din Ucraina au crescut prețurile la porumb, ceea ce a contribuit la creşterea preţurilor la nutreţurile pentru animale. Costurile pentru producție, energie şi echipamente au crescut şi ele, ceea ce a condus la diminuarea livrărilor de lapte. Fermierii din Europa au fost reticenţi să majoreze producţia deoarece sunt îngrijoraţi de înăsprirea normelor de mediu, spune Nate Donnay, director la firma de consultanţă StoneX Group Inc.

Datele furnizate de U.S. Census Bureau arată că Europa a importat 306 de tone de brânză din SUA în luna februarie a acestui an, de trei ori mai mult decât media multianuală pentru această lună. Ţările de Jos, care au devenit cel mai mare cumpărător, sunt ţara unde îşi au sediul o serie de mari firme de trading. Este posibil ca aceşti traderi să importe brânză din SUA în scopul re-exportului la nivel mondial, aşa că nu există nicio garanţie că clienţii europeni vor consuma această brânză, susţine Nate Donnay.

Cu toate acestea, exporturile de brânză ale SUA în Europa sunt în continuare relativ mici. Timp de mai mulţi ani, SUA au exportat în Europa mai puţin de 2.000 de tone de brânză pe an, în timp ce producţia Uniunii Europene este mai mare de 10 milioane de tone pe an.

Realitatea Live

07 Feb. 2026, 09:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Feb. 2026, 09:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Neprelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase în anul 2026 nu a generat un val de importuri în Republica Moldova, contrar temerilor exprimate de o parte a fermierilor. Datele statistice analizate de economistul Iurie Rija arată că piața internă nu a fost inundată cu floarea-soarelui din exterior, iar volumele importate au rămas reduse și strict orientate către material semincer și utilizări speciale.

Odată cu introducerea licențierii, piața moldovenească a fost practic închisă pentru importurile de floarea-soarelui destinate procesării în ulei. În consecință, importurile realizate în ultimii ani au vizat aproape exclusiv semințe certificate, utilizate pentru însămânțare sau pentru sectoare de nișă, precum industria de cofetărie.

Statisticile confirmă caracterul restrâns al acestui flux. În anul 2024, Republica Moldova a importat 4.049 tone de semințe de floarea-soarelui, aproape integral ca material semincer, la un preț mediu foarte ridicat, de peste 168 lei per kilogram. În 2025, volumul a crescut ușor, până la 5.686 tone, însă destinația a rămas aceeași, iar prețul mediu s-a situat în jur de 128 lei/kg.

Important este faptul că neprelungirea licențierii în 2026 nu a schimbat radical situația. În luna ianuarie 2026 au fost importate doar 588 tone de semințe de floarea-soarelui, tot ca material semincer, la un preț mediu de 151,69 lei/kg — un volum considerat nesemnificativ din punct de vedere al impactului asupra pieței interne.

Structura importatorilor confirmă că nu este vorba despre operatori orientați spre procesare sau speculație. Piața este dominată de companii mari, specializate în comercializarea semințelor certificate și a inputurilor agricole, precum SYSTEM CAPITAL MANAGEMENT SRL, TRANSTEST SRL, VADALEX-AGRO SRL, BIOPROTECT SRL sau DIAZCHIM SRL. Aceste firme deservesc în principal fermierii, nu industria de procesare.

Și din punct de vedere geografic, importurile indică o orientare clară către parteneri regionali și europeni. România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui pentru Republica Moldova, urmată de Turcia și Bulgaria, care și-au majorat livrările în 2025. Franța completează lista ca sursă tradițională de genetică agricolă și material semincer certificat, ceea ce confirmă că importurile vizează produse cu standarde tehnologice și fitosanitare ridicate.

Potrivit analizei, lipsa importurilor de floarea-soarelui pentru procesare are o explicație strict economică. În sezonul curent, prețul semințelor în Ucraina este similar cu cel din Republica Moldova, iar costurile suplimentare de transport, logistică și finanțare fac nerentabilă achiziția și livrarea acestora către fabricile moldovenești.

În concluzie, datele arată că temerile privind un aflux masiv de importuri după eliminarea licențierii nu s-au confirmat. Piața rămâne protejată de realitățile economice, iar importurile de floarea-soarelui continuă să fie limitate, scumpe și orientate aproape exclusiv către material semincer, fără a afecta procesatorii sau prețurile interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!