Putin se joacă cu robinetul! Conducta Nord Stream 1 repornită după o pauză de 10 zile

21 Iul. 2022, 11:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iul. 2022, 11:28 // Actual //  bani.md

Gazoductul Nord Stream care leagă Rusia de Germania şi-a reluat activitatea joi, 21 iulie, după zece zile în care a fost supus lucrărilor de întreţinere, a declarat un purtător de cuvânt al companiei citat de AFP.

”Funcţionează”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Nord Stream pentru AFP, fără a preciza, totuşi, cantitatea de gaz livrată.

Guvernul german se temea că această conductă nu va fi redeschisă de Moscova după încheierea reparaţiilor.

Potrivit datelor transmise de Gazprom către Gascade, operatorul german de reţea, conducta ar trebui să livreze 530 GWh în timpul zilei, adică doar ”30%” din capacitatea sa, a afirmat preşedintele Agenţiei Germane de Reţea, Klaus Müller, joi, pe Twitter.

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că nu poate garanta reluarea livrărilor prin această conductă de gaz aflată în întreţinere până joi dimineaţă. Grupul a invocat absenţa turbinei, necesară conform companiei pentru funcţionarea unei staţii de compresoare.

Acesta a reprezentat un ”pretext”, potrivit Berlinului, care denunţă deciziile ”politice”.

Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin a dat de înţeles că conducta ar putea reporni joi dimineaţă, dar că, dacă Rusia nu va primi turbina lipsă, aceasta va funcţiona la o capacitate de 20% de săptămâna viitoare. Motivul este că a doua turbină trebuie, la rândul ei, să fie supusă reparaţiilor la sfârşitul lunii iulie.

11 Aug. 2026, 15:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Aug. 2026, 15:15 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei pe piața europeană a depășit pragul de 1350 de euro pentru o tonă. Potrivit datelor bursiere din 11 august, cotația Gasoil EU a urcat până la 1.350,69 euro.

Într-o singură ședință de tranzacționare, motorina s-a scumpit cu 46,75 euro pentru o tonă, echivalentul unei creșteri de 3,58%. Anterior avansului, cotația se situa la aproximativ 1.304 euro pentru o tonă.

Graficul tranzacțiilor indică o tendință aproape continuă de creștere, prețul a urcat rapid de la circa 1.310 euro până peste nivelul de 1.350 de euro pentru o tonă.

Scumpirea motorinei pe piețele europene pune presiune și asupra prețurilor de import achitate de companiile petroliere din Republica Moldova, în condițiile în care țara este dependentă integral de importurile de carburanți. Ba mai mult, în mai multe stații lipsește motorina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!