Insula din Grecia despre care moldovenii nu au auzit! Un colț de rai care îți taie răsuflarea

Un alt colț rupt din rai este insula Elafonissos. În general populată în timpul verii cu turiști greci și italieni. Probabil pentru că este undeva departe în fundul lumii, este sălbatică, nu găsești decât câteva taverne în oraș, iar dacă vrei să ai ieșire la mare trebuie să te cazezi într-un camping. Un fel de „sărăkie” pentru cei care iubesc all-inclusive, un paradis pentru cei care iubesc natura cu adevărat.

Insula Elafonissos este situată pe partea de sud a Peloponezului, chiar sub peninsula Laconia. Cel mai renumit pentru apele sale exotice, Elafonissos este una dintre insulele grecești care este considerată Caraibe din Grecia.

O insulă mică la sud de Peloponez, Elafonissos din Grecia este un loc pentru relaxare totală. Este renumit în cea mai mare parte pentru plajele sale din Caraibe, cu nisipul auriu și apele exotice. Nudismul este practicat discret în unele plaje ale insulei Elafonissos, în special în plaja Mikros Simos.

Simos și Panagia sunt principalele și cele mai fantastice plaje de pe insulă. Seara, vizitatorii se îndreaptă spre orașul principal pentru o cină frumoasă și o băutură în lounge.

Vacanțele în Elafonissos pot fi combinate cu Kythira sau alte destinații minunate din sudul Peloponezului, cum ar fi Monemvasia și Gythio.

Insula Elafonissos este una dintre insulele grecești din Marea Egee și aparține regiunii Peloponez. Punctul culminant al insulei Elafonissos sunt plajele exotice cu nisip auriu și apă pură. Cea mai faimoasă este plaja Simos, în partea de sud, foarte populară și pentru camping.

Alte plaje frumoase includ Sarakiniko și Panagia, în timp ce multe alte golfuri se găsesc în jurul insulei. Singurul sat Elafonissos se concentrează pe toate activitățile și lucrurile de făcut.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#insula #turism #Grecia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Veaceslav Ioniță susține că autoritățile trebuie să vorbească deschis despre situația finanțelor publice și să recunoască faptul că Republica Moldova a trăit „pe datorie” în ultimii șapte ani.

În cadrul emisiunii „Contrasens” de la publicația Ziua, Ioniță a criticat mesajele potrivit cărora noile politici fiscale ar reduce povara fiscală pentru cetățeni, calificând astfel de afirmații drept „propagandă ieftină”.

„Oameni buni, nu confundați economia cu propaganda ieftină. Guvernul trebuia să iasă în fața societății și să spună lucrurilor pe nume”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, din anul 2020 și până în prezent, statul a cheltuit cu aproximativ 100 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, acumulând datorii semnificative pentru a acoperi cheltuielile publice.

„Noi am trăit ultimii șapte ani pe datorie. Am cheltuit cu 100 de miliarde de lei mai mult decât am câștigat. Asta veșnic nu poate fi”, a afirmat Ioniță.

Economistul a atras atenția și asupra costului tot mai mare al datoriei publice. Potrivit acestuia, doar pentru plata dobânzilor statul alocă anual peste șase miliarde de lei, sumă care depășește de trei ori fondul rutier.

„Plătim numai dobânzi acum, peste șase miliarde de lei. Cel mai mult plătim băncilor din Republica Moldova, peste patru miliarde de lei”, a precizat el.

În acest context, Ioniță consideră că deficitul bugetar planificat pentru anul curent, de aproximativ 21 de miliarde de lei, nu mai poate fi susținut pe termen lung și trebuie redus.

Economistul susține că autoritățile ar trebui să înceapă prin eficientizarea cheltuielilor publice, inclusiv prin eliminarea risipei din întreprinderile de stat și prin îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.

„Am putea optimiza în jur de patru miliarde de lei la capitolul cheltuieli. Dar dacă acest lucru nu este suficient, atunci Guvernul trebuie să spună sincer că majorează povara fiscală pentru a crește veniturile bugetare”, a declarat Ioniță.

El a subliniat că problema nu este existența impozitelor, ci modul în care acestea sunt colectate și utilizate. El compară politica fiscală cu administrarea unui pom fructifer, unde statul trebuie să găsească cea mai eficientă metodă de a colecta resurse fără a afecta dezvoltarea economică.