Raportează corupția electorală! Linia fierbinte la care să denunți tentativele de cumpărare sau vânzare a voturilor

08 Sept. 2025, 14:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Sept. 2025, 14:52 // Actual //  bani.md

Cetățenii pot apela la linia fierbinte (+373)78710116, pentru a raporta tentativele de vânzare sau cumpărare a voturilor, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC). Sesizările vor fi recepționate de către ofițerii anticorupție. 

Linia telefonică va funcționa non-stop, iar responsabilii vor recepționa apeluri atât din Republica Moldova, cât și din afara țării. Informațiile pot fi transmise inclusiv prin intermediul aplicațiilor Viber, WhatsApp și Telegram.

Cetățenii care au fost abordați pentru corupere electorală, îndemnați să se înscrie în organizații sau grupuri obscure, să activeze în calitate de observatori sau funcționari electorali contra unor remunerări exagerate și dubioase sau contactați prin aplicații de mesagerie precum Viber, Telegram sau WhatsApp în acest scop sunt îndemnați să raporteze ilegalitățile. De asemenea, reprezentanții CEC îndeamnă și persoanele care dispun de informații relevante despre asemenea acțiuni, să depună declarații. 

Totodată, cetățenii sunt atenționați să nu furnizeze date cu caracter personal unor persoane necunoscute sau care nu pot fi identificate în mod clar.  

01 Mai 2026, 14:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:18 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova anunță o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat (VMS), care se va desfășura în perioada 4–17 mai 2026.

Investitorii vor putea achiziționa obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între 1 și 4 ani, cu dobânzi fixe atractive. Astfel, pentru titlurile cu scadența de un an, rata dobânzii este de 6,95%, pentru cele pe doi ani — 7,05%, pentru trei ani — 7,15%, iar pentru patru ani dobânda ajunge la 7,35% anual.

Autoritățile precizează că dobânzile sunt fixe pe toată perioada de deținere, iar valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, ceea ce face investiția accesibilă pentru un spectru larg de participanți.

La licitația precedentă din perioada 13–22 aprilie, prin platforma eVMS.md, 884 de persoane au subscris în total 131 563 700 de lei, în condițiile în care oferta lansată de Ministerul Finanțelor a fost de 85 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!