Războiul rușilor le tulbură socotelile! Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda cheie la 20% şi plafonează rubla

28 Feb. 2022, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Feb. 2022, 10:10 // Actual //  bani.md

Banca Centrală a Rusiei a majorat urgent dobânda cheie la 20%, după ce rubla s-a prăbuşit cu peste 30% dimineaţă.

Rusia plafonează rata de schimb valutar pentru a preveni o prăbuşire totală: 101 ruble pentru 1 euro, 90 de ruble pentru un dolar american.

Devalorizarea monedei naţionale ruseşti vine după sancţiunile Vestului, care au tăiat aproximativ 80% din sistemul bancar rus de la SWIFT, au îngheţat activele băncii centrale, au închis spaţiul aerian, etc.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.