Refugiații din Ucraina pot obține numărul IDNP în format digital. Unde îl pot descărca

14 Mart. 2022, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mart. 2022, 16:45 // Actual //  MD Bani

Persoanele refugiate din Ucraina, care se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova o perioadă mai mare de timp, vor putea beneficia de servicii publice în baza numărului de identificare de stat (IDNP). INDP-ul este atribuit la traversarea frontierei Republicii Moldova și  poate fi descărcat cu ajutorul unei aplicații digitale, dezvoltată recent de Agenția de Guvernare Electronică. Decizia de a obține acest cod a fost luată de Comisia Situații Excepționale.

Noua soluție digitală este integrată pe platforma dopomoga.gov.md și poate fi utilizată începând din data de 14 martie 2022.

  • Numărul de identificare de stat (IDNP) este un indice de bază la identificarea persoanei fizice pe teritoriul Republicii Moldova.
  • Informația privind numărul de identificare al persoanei fizice (IDNP) poate fi obținută online, pe platforma dopomoga.gov.md, la compartimentul „Obține IDNP”, introducând datele personale din actul de identitate deținut de cetățeanul refugiat din Ucraina (pașaport de călătorie în străinătate, act de identitate intern sau certificat de naștere).
  • Această informație poate fi descărcată ușor în format PDF și prezentată organelor de stat pentru a beneficia de servicii publice, la angajarea în câmpul muncii, înscrierea minorilor la grădiniță sau școală, deschiderea unui cont bancar, înregistrarea unei companii etc.
  • Numărul de identificare de stat (IDNP) este valid la prezentarea actului de identitate, în baza căruia a fost atribuit numărul IDNP.
  • Informația cu privire la IDNP este eliberată în baza datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, care se înregistrează la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova.
  • În situația când IDNP nu poate fi obținut prin intermediul portalului dopomoga.gov.md, cetățenii străini aflați temporar pe teritoriul Republicii Moldova urmează să se adreseze la unul dintre centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (https://www.asp.gov.md/ro/informatii-utile/subdiviziuni-teritoriale) sau la Biroul Migrație și Azil (http://bma.gov.md/ro/servicii-teritoriale).

Totodată, entitățile publice la care se adresează refugiații, vor recunoaște aceste extrase și vor putea verifica autenticitatea acestora scanând codul QR.

Platforma dopomoga.gov.md  a fost lansată la 1 martie 2022, ca un punct unic de acces la informații ce se referă la ajutorul de care pot beneficia ucrainenii în perioada de aflare pe teritoriul Republicii Moldova. Până în prezent, platforma fost accesată de circa 100 000 de vizitatori unici.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.