Rubla rusească se prăbușește: A scăzut cu 30%. Rușii fac cozi la bancomate

28 Feb. 2022, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Feb. 2022, 09:31 // Actual //  MD Bani

Rubla rusească a scăzut cu 30% în raport cu dolarul american, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei, relatează BBC.

Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.

Duminică, banca centrală a Rusiei a făcut un apel la calm, de teamă că oamenii s-ar putea grăbi să-și retragă banii din bănci. De altfel, în mai multe orașe rusești au fost cozi uriașe la bancomate.

Decizia Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților lor de a scoate bănci rusești din SWIFT este cea mai dură măsură impusă până în prezent Moscovei din cauza conflictului din Ucraina.

Activele băncii centrale a Rusiei vor fi, de asemenea, înghețate, limitând capacitatea țării de a-și accesa rezervele internaționale.

Rusia se bazează în mare măsură pe SWIFT pentru exporturile de petrol și gaze.

„Dacă Banca centrală și cele mai mari bănci ale Rusiei – care au fost deja separate de serviciile bancare – nu găsesc o modalitate alternativă de a ajunge la sistemul financiar global, Rusia se confruntă cu aceeași izolare în care au fost plasate Iranul și Coreea de Nord”, a spus un fost consilier al Departamenrului Trezoreriei SUA, Ari Redbord.

Investitorii au fost, de asemenea, îngrijorați după ce Vladimir Putin a ordonat armatei Rusiei să-și plaseze forțele de descurajare, care includ arme nucleare, în „alertă specială”.

„Piețele financiare sunt afectate de desfășurarea evenimentelor din Ucraina”, a spus Katrina Ell, economist la Moody’s Analytics din Sydney. „Anunțurile privind sancțiunile și acțiunile militare vor influența în continuare piața săptămâna aceasta”, a adăugat ea.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.