Rusia amenință în premieră că va opri livrarea de gaze spre Europa prin Nord Stream 1: Avem dreptul deplin

08 Mart. 2022, 10:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Mart. 2022, 10:39 // Actual //  MD Bani

Rusia a ameninţat în mod direct, pentru prima dată de la invazia din Ucraina, că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, potrivit unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat.

„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2, relatează DPA.

Potrivit vicepremierului rus, Kremlinul încă nu va face acest pas, dar Rusia se simte „împinsă” în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.

De asemenea, Novak a menționat că preţul la petrol ar putea ajunge până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

12 Sept. 2026, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 10:04 // Actual //  Ursu Victor

Adrian Băluțel, deputat PAS și noul președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, spune că este „destul de sigur” că premierul Vasile Tofan va rămâne în fruntea Guvernului până la următorul ciclu electoral. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, în contextul unei întrebări despre durata mandatului actualului Executiv și despre precedentul Guvernului Munteanu.

Băluțel a respins ideea că fostul premier Munteanu ar fi fost „unul de sacrificiu” și a spus că plecarea acestuia din funcție a fost o decizie personală.

„Guvernul Munteanu nu a fost un sacrificiu. A fost decizia domnului Munteanu de a-și depune demisia. Destul de neașteptat, aș spune eu”, a declarat deputatul PAS.

În ceea ce-l privește pe Vasile Tofan, Băluțel susține că are încredere în capacitatea acestuia de a-și duce mandatul mai departe.

„Am toată încrederea că domnul Tofan are ambiția să reușească și, respectiv, eu sunt destul de sigur că o să ajungem la următorul ciclu electoral împreună cu domnul Tofan prim-ministru”, a afirmat parlamentarul.

Întrebat dacă Vasile Tofan ar putea avea, în perspectivă, un rol politic mai pronunțat sau chiar să adere la PAS, Băluțel a spus că premierul este în prezent concentrat pe actul de guvernare.

Totodată, deputatul a lăsat deschisă posibilitatea unei eventuale implicări politice mai ample a lui Tofan, afirmând că societatea „ar beneficia” de prezența acestuia în mediul politic.

Referitor la o eventuală aderare la PAS, Băluțel a precizat că partidul este deschis colaborării cu oameni din afara formațiunii și că apartenența formală nu este o condiție obligatorie pentru cooperare.