S-a zis cu viața de lux a lui Baldovici care a făcut afaceri bănoase cu statul. Procurorii l-au pus sub învinuire

16 Iun. 2022, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iun. 2022, 17:23 // Actual //  bani.md

Ex-directorul general al Agenției Proprietății Publice, Vladimir Baldovici a fost pus sub învinuire pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, anunță Procuratura Anticorupție.

Potrivit probelor administrate de către procurori, s-a constatat că, ex-directorul general al Agenției Proprietății Publice, în perioada octombrie 2018-ianuarie 2019 abuzând de atribuțiile funcționale, în comun cu un administrator interimar al unei firme agricole au inițiat procesul de casare a unor mijloace fixe ale întreprinderii vizate în investigație.

În acest scop, fostul director general a desemnat reprezentanți ai Agenției Proprietății Publice pentru crearea unei comisii care să evalueze bunurile la  firma agricolă enunțată și să propună casarea mijloacelor fixe.

Ulterior, abuzând de situația de serviciu și atribuțiile care îi reveneau, acționând în interesul administratorului interimar al firmei agricole menționate supra, ex-director general al Agenției Proprietății Publice a semnat un act prin care se autorizează  casarea a 65 mijloace fixe cu valoarea inițială de peste 32 milioane lei, cu toate că procesele verbale de casare întocmite de către firma vizată, datează cu o dată anterioară pretinsei autorizații emise.

De fapt, s-a constatat că, astfel de acte nu au fost emise oficial de către Agenția Proprietății Publice, iar conținutul acestora a fost denaturat de către mai multe persoane, inclusiv cele investigate pe caz, care au acționat în coparticipare și coordonare de acțiuni.

​​Urmărirea penală pe acest caz nu este finalizată, iar despre mersul urmăririi penale și soluția adoptată publicul larg va fi informat corespunzător la adoptarea hotărârilor procesuale respective.

Una dintre afacerile profitabile ale lui Baldovici a fost darea în chirie a unui imobil Consiliului Concurenței.

În 2019 s-a elucidat faptul că, Consiliul Concurenței plătește 5 milioane de lei pe an (din 25 milioane), pentru chirie într-un oficiu privat. Am obținut angajamentul conducerii CC să identifice un oficiu din spațiile de care dispune statul. A venit anul 2020. Instituția a rămas tot acolo, iar în bugetul pe 2020 sunt bugetați încă 5 milioane lei. Am insistat pe un amendament la legea bugetului, care să reducă bugetul CC cu 5 milioane, dar guvernul socialist a respins amendamentul”, spunea Alaiba.

Sumele de bani achitate de Conislilul Concurenței pentru chirie au ajuns pe conturile unei companii deținute de fostul director al Agenției Proprității Publice, Vladimir Baldovici.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

24 Feb. 2026, 18:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Feb. 2026, 18:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Două proiecte de lege care vizează modernizarea cadrului legal al pieței asigurărilor și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene au fost supuse consultării publice. Inițiativele au fost elaborate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și sunt promovate de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu principiile transparenței decizionale.

Potrivit autorităților, noile reglementări propun un cadru normativ actualizat, cu termene clare de intrare în vigoare în perioada 2028–2029, fără a introduce modificări imediate pentru consumatori și pentru piața asigurărilor. Scopul este consolidarea stabilității sectorului, creșterea protecției asiguraților și apropierea treptată de practicile europene.

Primul proiect vizează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) și urmărește armonizarea regulilor din Republica Moldova cu cele aplicate în Uniunea Europeană. Documentul clarifică rolurile instituțiilor implicate: BNM va exercita supravegherea companiilor de asigurări, iar Comisia Națională a Pieței Financiare va gestiona relația contractuală cu clienții, inclusiv constatarea și plata despăgubirilor.

Proiectul mai prevede trecerea la un sistem de stabilire liberă a tarifelor RCA, în linie cu practicile europene, precum și majorarea limitelor de despăgubire pentru a oferi o protecție mai ridicată persoanelor prejudiciate. Totodată, este creat cadrul pentru un sistem informațional modern în domeniul RCA, care va asigura evidența centralizată a polițelor și a daunelor.

Implementarea va fi etapizată, iar prevederile legii vor intra în vigoare peste doi ani. Dispozițiile privind prima unică ce va acoperi RCA intern și asigurarea externă „Carte Verde” vor deveni aplicabile doar după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Al doilea proiect se referă la activitatea de asigurare și reasigurare și are ca obiectiv creșterea siguranței și stabilității pieței pentru consumatori. Noile reguli impun cerințe mai stricte de capitalizare, guvernanță și gestionare a riscurilor pentru companiile de asigurări, astfel încât acestea să își poată onora obligațiile față de clienți.

Documentul stabilește reguli clare privind organizarea conducerii, transparența acționariatului și managementul riscurilor. În același timp, sunt prevăzute cerințe proporționale pentru companiile mai mici, pentru a evita presiuni excesive asupra acestora.

Proiectul actualizează și cerințele privind capitalul minim al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate desfășurată, pentru a garanta resurse financiare suficiente în vederea achitării despăgubirilor.

Aplicarea noilor reguli va fi graduală. La intrarea în vigoare, companiile vor trebui să respecte cea mai mare parte a cerințelor, iar conformarea integrală va avea loc într-o etapă ulterioară. Se propune ca legea privind activitatea de asigurare și reasigurare să intre în vigoare la 1 ianuarie 2029.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!