Sărăcia face ravagii în Moldova, dar Buzu ne liniștește: E doar o iluzie statistică

28 Mai 2025, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Mai 2025, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Rata sărăciei absolute în Republica Moldova a crescut în ultimul an, arată datelor BNS. Dacă în 2021, la începutul mandatului guvernării PAS, rata sărăciei era de 24,5%, în 2024 aceasta a urcat la 33,6%. Situația este și mai dramatică în mediul rural, unde sărăcia a ajuns la 42%.

„BNS publică mai multe cifre privind sărăcia în Republica Moldova. Aceste date trebuie înțelese corect: ele arată o creștere a sărăciei absolute, dar nu reflectă în totalitate efectele politicilor guvernamentale, cum ar fi compensarea facturilor sau programele sociale. Paradoxal, aceste compensații nu sunt incluse în cheltuielile gospodăriilor, iar asta duce la o aparentă creștere a ratei sărăciei, deși, în realitate, cheltuielile efective au scăzut,” a declarat Alexi Buzu, ministrul Muinicii în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV.

Ministrul a explicat că metodele de calcul ale Biroului Național de Statistică (BNS) nu surprind pe deplin impactul măsurilor de sprijin adoptate de guvern. „Dacă în septembrie, de exemplu, doi copii primesc prânz gratuit la școală, familia lor nu mai cheltuie pe mâncare. Cheltuielile scad, dar statistica nu reflectă această realitate. Astfel, apare un efect aparent: cheltuielile mici, rata sărăciei mare.”

Buzu a subliniat că diferența dintre veniturile și cheltuielile familiilor sărace este considerabilă: „Veniturile acestor familii sunt, în medie, cu 27% mai mari decât cheltuielile. Deci, există o economie reală în gospodării, dar acest lucru nu este evident în datele privind rata sărăciei.”

Totodată, oficialul a făcut trimitere la datele privind „sărăcia multidimensională” publicate de BNS, care arată o imagine diferită: „Acele cifre indică o scădere a sărăciei în Republica Moldova.”

Buzu a recunoscut că sărăcia rămâne o problemă majoră, dar a cerut o analiză mai nuanțată a datelor: „Nu putem vorbi doar despre sărăcie în termeni de cheltuieli. Trebuie să înțelegem veniturile, sprijinul guvernamental și măsurile sociale implementate.”

Potrivit ministrului, aproximativ 26-27% din veniturile familiilor sărace sunt economisite, ceea ce arată o anumită reziliență financiară, în pofida creșterii indicatorului oficial de sărăcie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.