Scandal în transporturi! Acuzații de „scheme de corupție” mascate sub reforma europeană

10 Aug. 2026, 09:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Aug. 2026, 09:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) amenință cu proteste în fața Guvernului și a Delegației Uniunii Europene dacă Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) va continua promovarea actualelor proiecte de reformare a transportului rutier de pasageri. Transportatorii susțin că, sub pretextul armonizării legislației cu normele europene, ar fi promovate interese de grup și prevederi care riscă să lase mai mulți operatori fără rutele pe care le deservesc.

Acuzațiile se regăsesc într-o scrisoare adresată premierului Vasile Tofan, cu o copie transmisă MIDR. APOTA afirmă că relațiile sale cu ministerul și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) s-ar fi transformat, de-a lungul anilor, într-o „luptă cu sistemul”.

Nemulțumirile au fost provocate de două documente prezentate recent de MIDR: un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere și un concept privind dezvoltarea transportului național de pasageri. Ministerul ar fi justificat schimbările prin necesitatea transpunerii legislației europene.

APOTA susține însă că, printre prevederile preluate din regulamentele UE, ar fi introduse și mecanisme care permit păstrarea sau lansarea unor presupuse scheme. Printre acestea s-ar număra posibilitatea ca operatorii să-și piardă afacerile prin anularea ori reducerea termenelor autorizațiilor existente.

O altă nemulțumire vizează intenția de a stabili administrativ o capacitate minimă pentru vehiculele admise pe rutele interraionale. Potrivit asociației, majoritatea microbuzelor și autobuzelor aflate în prezent în exploatare ar putea să nu corespundă noilor cerințe, chiar dacă acestea nu ar fi raportate la fluxul real de călători.

Transportatorii contestă și intenția de a pilota noul sistem în două raioane, afirmând că un presupus beneficiar al reformei ar dispune deja de infrastructura necesară pentru a prelua afacerile concurenților. APOTA nu prezintă însă, în scrisoarea făcută publică, probe care să confirme acuzațiile.

Asociația readuce în discuție și proiectele privind sistemele e-bilet și e-GPS, precum și reglementările referitoare la autogări și modificarea programelor de transport. APOTA pretinde că acestea ar fi fost promovate în interesul unui grup restrâns format din oameni de afaceri, funcționari și politicieni.

„Nu putem admite ca integrarea europeană să se transforme într-un ambalaj care ascunde scheme și interese de grup”, se arată în adresarea transportatorilor.

APOTA îi solicită premierului ca legislația europeană să fie transpusă integral și concomitent, inclusiv Regulamentul UE nr. 1370 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători. Asociația cere și efectuarea unei analize de impact, evaluarea investițiilor pe care ar trebui să le suporte companiile private și identificarea eventualelor surse de finanțare.

Transportatorii mai solicită eliminarea imediată din Codul transporturilor rutiere a prevederilor care contravin legislației UE, precum și aplicarea normelor europene deja transpuse, dar care, potrivit APOTA, ar fi ignorate de unii funcționari.

Totodată, asociația cere înlăturarea din funcții a persoanelor care ar fi promovat anterior proiecte contrare normelor europene sau ar fi blocat aplicarea prevederilor deja armonizate.

În scrisoare este criticat și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea. APOTA precizează că nu îl consideră parte a presupuselor scheme, dar susține că acesta nu ar cunoaște suficient situația din transportul de pasageri și nu ar fi intervenit eficient după discuțiile cu operatorii.

Asociația invocă, între altele, moratoriul asupra modificării programelor de transport interraionale, participarea la concursurile ANTA a unei companii care ar aparține tatălui unui angajat al agenției și activitatea presupus ilegală a unui transportator dintr-o stație improvizată din apropierea Gării de Nord.

Consiliul APOTA a decis încă din 23 iulie 2026 că, dacă MIDR va continua promovarea proiectelor în forma actuală, operatorii vor declanșa proteste în fața Guvernului și a Delegației UE.

„Pentru noi, ieșirea în stradă nu reprezintă un atac asupra noului Guvern, ci o măsură forțată de apărare”, afirmă transportatorii. Aceștia avertizează că ar putea ignora inclusiv cutuma celor 100 de zile acordate unui nou Executiv, dacă nu vor fi găsite rapid soluții.

APOTA îi cere premierului Vasile Tofan să intervină pentru revizuirea proiectelor, eliminarea prevederilor considerate abuzive și evaluarea activității funcționarilor implicați în elaborarea reformei. Pozițiile MIDR, ANTA și ale persoanelor vizate de acuzații nu sunt prezentate în adresarea asociației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.