Țara de origine, obligatorie la raft. Comercianții care nu respectă regula riscă amenzi de până la 1 200 de lei

Consumatorii vor putea afla mai ușor de unde provin alimentele pe care le cumpără. Începând cu data de 10 august, comercianții sunt obligați să afișeze țara de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț sau pe un anunț amplasat în imediata apropiere a produsului.

Noua cerință se aplică unităților comerciale cu amănuntul și are drept scop să ofere consumatorilor informații mai clare despre originea produselor și să asigure o mai bună trasabilitate a acestora pe întreg lanțul de distribuție.

În cazul produselor preambalate, țara de origine trebuie indicată pe eticheta de preț atunci când această informație este obligatorie sau este menționată voluntar pe ambalaj. Datele afișate în magazin trebuie să corespundă exact celor de pe ambalaj.

Pentru produsele nepreambalate, precum și pentru cele ambalate la locul vânzării la solicitarea cumpărătorului, originea trebuie indicată pe baza documentelor comerciale și de trasabilitate aferente lotului expus spre vânzare.

Respectarea noilor prevederi va fi verificată de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, începând chiar din prima zi de aplicare a regulilor.

Comercianții care nu se conformează riscă amenzi de până la 1 200 de lei. Persoanele cu funcții de răspundere pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 300 și 450 de lei, iar persoanele juridice riscă amenzi de la 600 la 1 200 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#țara de origine #ANSA #etichetă

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.