Scandalos! Tofilat: Rude și prieteni angajați la Moldovagaz cu salarii uriașe, iar angajații de rând au lefuri mici

28 Oct. 2024, 16:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2024, 16:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La Moldovagaz, salariile excepțional de mari și angajarea pe bază de relații au stârnit nemulțumiri. Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz, a declarat în cadrul unei emisiuni la RliveTV că își donează o parte din salariu, pe care îl consideră exagerat. Este vorba de o remunerare lunară de 120 de mii de lei. „Din salariul meu de la Moldovagaz îmi las 30 de mii de lei, iar 30 de mii îi donez lui Tudor Șoitu (fost membru al Curții de Conturi n.a, care potrivit lui Tofilat îl ajută la analizele din domeniul energetic), iar jumătate din bani îi donez armatei ucrainene,” a spus acesta.

Tofilat a încercat să remedieze situația propunând la Adunarea Acționarilor din 29 mai un proiect care să reducă aceste salarii, subliniind că în România salariile în domeniu sunt de aproximativ 4000-4500 de euro. Propunerea a fost respinsă de Gazprom, astfel că Tofilat și-a donat jumătate din salariu armatei ucrainene, așa cum a promis.

„În oficiul central al Moldovagaz au fost angajați cunoscuți, prieteni, care primesc salarii fabuloase, în timp ce angajații de rând primesc doar 8-9 mii de lei”, a adăugat Tofilat.

El a subliniat că după alegeri speră să aducă schimbări care să asigure salarii decente pentru cei care muncesc și să elimine „trântorii” din companie, deși, spune el, există puțină dorință în acest sens.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.